Iohannis se întâlnește, la Cotoceni, cu preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Iohannis se întâlnește, la Cotoceni, cu preşedintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski
Iohannis se întâlnește, la Cotoceni, cu preşedintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski

Preşedintele României, Klaus Iohannis, îl va primi marţi, 10 octombrie 2023, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român.

Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre România şi Ucraina, potenţialul acesteia şi necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor şi a temelor de interes comun.

Consultările politice aprofundate, la Bucureşti, dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Volodîmîr Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise şi puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum şi discutarea situaţiei de securitate în regiune şi la Marea Neagră şi a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia.

Totodată, Preşedintele României va pune accentul pe abordări constructive şi pragmatice în domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi de interes comun, în special pe extinderea conexiunilor transfrontaliere, dezvoltarea relaţiilor economice, integrarea europeană şi euroatlantică ale Ucrainei, precum şi respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel