Pe ultimul drum către cimitirul Bellu din Capitală i-au fost alături familia, prietenii apropiaţi, şi tinerii actori care l-au cunoscut. Deşi purtau doliu, Ioana, fiica artistului, nepoţica Anastasia, şi fosta soţie Simona Florescu, au purtat şi alb, culoarea aleasă de actor de cele mai multe ori când apărea în public. Cu lacrimi în ochi şi durerea în suflet, colegii de scenă şi-au găsit cu greu cuvintele şi au încercat să fie puternici.
Alături de George Constantin şi Cristea Avram, Ion Dichiseanu a făcut parte din “tripleta de aur” a Teatrului Nottara şi a jucat aici zeci de roluri care i-au adus gloria. Au urmat filmele, peste 50 la număr. Pentru interpretarea din „Clipa” a luat premiul ACIN în 1979. Ultima sa apariţie a fost în pelicula lui Radu Jude „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala din acest an. Rolul din cunoscutul serial românesc “Toate pânzele sus” rămâne un reper pentru cariera sa.
În sufletele multor iubitori de film rămân de neuitat şi rolurile din Tunelul, Titanic Vals, Pistruiatul, Revanşa, 100 de lei sau Trandafirul Galben. În 2017, Ion Dichiseanu a primit premiul Gopo şi a fost decorat la Cotroceni cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer. Azi a fost înmormântat cu onoruri militare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News