Irina Loghin, mesaj sfâșietor după moartea lui Benone Sinulescu: "Este un simbol al românilor şi artistul pentru care şi veşnicia se înclină!"

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Cântăreaţa de muzică populară Irina Loghin şi-a exprimat regretul faţă de moartea solistului Benone Sinulescu afirmând că acesta a fost un simbol al românilor, "artistul pentru care şi veşnicia se înclină". 

"Regret plecarea dragului şi bunului meu coleg, Benone Sinulescu, artistul special alături de care am pornit pe drumul cântecului, împărţind bucurii şi tristeţi! Cu Benone am adunat stadioane întregi, ne-am bucurat de succes şi de dragostea publicului din toată ţara! Avem melodii de referinţă împreună şi amintiri pe care nu ni le poate lua nimeni! Benone Sinulescu este un simbol al românilor şi artistul pentru care şi veşnicia se înclină! Plânge Siriul şi ţara întreagă! Rămas bun, dragul meu coleg!", a scris Irina Loghin, joi, pe Facebook.

Solistul de muzică populară Benone Sinulescu a murit joi, la vârsta de 84 de ani. De-a lungul carierei a primit numeroase premii şi distincţii pentru activitatea sa artistică. 

Moartea artistului a provocat durere atât pentru românii care i-au îndrăgit cântecele cât și pentru marii artiști ai României care l-au cunoscut. 

"Nu-mi vine să cred. La drum lung se cunoaște omul. A fost un om deosebit, a ajutat foarte mulți tineri, i-a ajutat foarte mulți ani. A făcut parte din foarte multe juriuri. Condoleanțe familiei și nouă tuturor celor care l-am cunoscut și l-am apreciat" a spus Sofia Vicoveanca în urmă cu scurt timp. 

Benone Sinulescu a murit. Laura Lavric: "Era un fenomen!"

 

"Doamne ferește, nu știu ce se întâmplă! Ne pleacă artiști valoroși, ne pleacă prieteni. E o diferență de vârstă între mine și Benone și îmi aduc aminte când am câștigat un aparat de radio la un concurs numai melodiile lui Benone le ascultam. Cel puțin odată pe lună vorbeam pe urmă cu el la telefon. În ultima perioadă nu prea mă mai suna, deși înainte, dacă nu răspundea mă suna el înapoi. Am fost luată prin surprindere de vestea asta îngrozitoare. Ce să spun, să te ierte Dumnezeu și să te așeze la locul cuvenit pentru faptele pe care le-ai făcut pe pământ. El era mereu tânăr, avea o energie de nedescris. Chiar am vorbit cu Nicolae Botgros și spuneam despre el că este un fenomen: el imprima și câte 13-14 melodii într-o singură zi. Era fantastic. Astăzi chiar m-am gândit să-l sun pe impresar, ca să vedeți cum funcționează telepatia asta. Nu știu cum a putut să vină moartea. Nu-mi găsesc cuvintele. Îmi pare foarte rău," a spus Laura Lavric în urmă cu scurt timp. 

Benone Sinulescu a avut în ultima perioadă mai multe probleme de sănătate. La începutul lunii august, artistul a fost găsit inconștient în casă și a fost dus de urgență la spital. Potrivit unor informații, Benone Sinulescu suferea și de o boală gravă, dar nu aceasta i-a provocat moartea, ci o pneumonie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel