Irlanda începe relaxarea treptată a restricţiilor. Premierul Micheal Martin: "Suntem în ultima etapă a acestei teribile călătorii"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Irlanda, în lockdown de trei luni pentru a lupta împotriva coronavirusului, îşi va relaxa treptat restricţiile cu începere de la 12 aprilie, înainte de a lua în considerare redeschiderea treptată a magazinelor neesenţiale în luna mai, a anunţat marţi premierul Micheal Martin, notează AFP.

Confruntată cu un val atribuit mutaţiei apărute în Marea Britanie, mai contagioasă, ţara cu cinci milioane de locuitori a intrat în al treilea lockdown după Crăciun.

Cu începere de la 12 aprilie, şcolile se vor redeschide complet, persoanele din familii diferite se vor putea întâlni în exterior, iar călătoriile neesenţiale vor fi permise pe o rază de 20 de kilometri sau în departamentul de reşedinţă.

 

"Suntem în ultima etapă a acestei teribile călătorii"



Dar cele mai importante restricţii vor rămâne în vigoare cel puţin până la 4 mai. "Suntem în ultima etapă a acestei teribile călătorii", a declarat şeful guvernului într-un discurs televizat.

"În momentul în care vă vorbesc, au fost administrate mai mult de 800.000 de doze de vaccin", a adăugat el, ceea ce înseamnă că persoanele în vârstă de peste 80 de ani şi personalul medical din prima linie au primit cel puţin o primă doză.

"Până la jumătatea lui aprilie, toate persoanele în vârstă de peste 70 de ani vor fi primit prima doză, iar între mijlocul şi sfârşitul lui mai, toţi cei peste 70 de ani vor fi complet vaccinaţi", a adăugat el. "În pofida dificultăţilor de aprovizionare, programul nostru de vaccinare este pe drumul cel bun", a mai spus premierul irlandez.

 

Restricţiile, relaxate treptat



Guvernul va lua în considerare în mai redeschiderea treptată a magazinelor neesenţiale, saloanelor de coafură, bibliotecilor şi muzeelor.

Ţara, care deplânge, conform ultimelor date, 4.481 de decese cauzate de COVID-19, a înfruntat primele două valuri ale pandemiei cu un număr relativ scăzut de cazuri şi decese.

Jumătate din decesele provocate de coronavirus în Irlanda au avut loc de la începutul anului.

Dar după o relaxare a restricţiilor în perioada Crăciunului, Irlanda a înregistrat o explozie a numărului de cazuri, încât în prima săptămână a lui ianuarie a avut cea mai mare rată de contaminare din lume, potrivit datelor recoltate de Universitatea Oxford.

La începutul lui ianuarie, s-a înregistrat un vârf de peste 8.000 noi cazuri cotidiene. În ultimele săptămâni, numărul a scăzut, rămânând însă la 500-600 pe zi, în pofida restricţiilor dure aflate în vigoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel