Românul, în vârstă de 29 de ani, este acuzat că a ucis un om al străzii în orașul Cork, din Irlanda, în urmă cu doi ani. Ionuț Cosmin Nicolescu s-a prezentat în fața instanței, după ce a fost recent extrădat din România.
El a fost acuzat de uciderea lui Frankie Dunne, în vârstă de 64 de ani, al cărui cadavru a fost găsit în grădina din spate a unei case abandonate de pe Boreenmanna Road din Cork, la data de 28 decembrie 2019.
Astfel, românul a fost arestat preventiv și se va întoarce din nou în fața instanței, joia viitoare.
Ancheta a durat doi ani
Frankie Dunne era tată a trei copii și era originar din Churchfield din Cork. El a fost văzut ultima dată părăsind un centru pentru persoane fără adăpost din Cork Simon, la două zile după Crăciun, în 2019. Ulterior, în următoarea zi, cadavrul său a fost găsit în apropiere, în incinta Casei Castlegreina de pe Boreenamanna Road.
După ce cadavrul bărbatului a fost descoperit, polițiștii au demarat imediat o anchetă, pentru infracțiunea de crimă. Anchetele au durat doi ani, iar, în cele din urmă, detectivii din Cork s-au deplasat în România și l-au extrădat pe Ionuț Cosmin Nicolescu, în vârstă de 29 de ani, în baza unui mandat european de arestare.
Ajuns pe aeroportul din Dublin, românul a fost arestat și acuzat de uciderea lui Frankie Dunne, iar audierea sa a durat mai puțin de cinci minute, scrie rte.ie.
Român arestat, după ce a fost prins în timp ce se masturba lângă un loc de joacă pentru copii
În urmă cu câteva zile, tot în Irlanda, un român în vârstă de 23 de ani a fost acuzat că se masturba în public, lângă o zonă de joacă pentru copii dintr-un parc din Ballymena.
Rudi, un român 23 de ani, s-a prezentat la Tribunalul Antrim, din Ballymena. Tânărul s-a ales cu mai multe acuzații, între care adoptarea unui "comportament indecent", săvârșire a unui act de "natură obscenă și dezgustătoare" și "încercarea de a se angaja într-o activitate sexuală în scopul obținerii gratificației sexuale atunci când este prezent un copil necunoscut, un copil sub 13 ani sau într-un loc public". Pus în fața acestor acuzații, românul a declarat că este nevinovat.
Potrivit publicației Ballymena Times, polițiștii irlandezi au primit un apel în care erau anunțați că un bărbat îmbrăcat în trening violet se "masturbează în vecinătatea parcului de joacă, unde erau prezenți și copii".
Agenții care au sosit la fața locului l-au reținut pe român la mică distanță de locul faptei. El imediat le-a spus oamenilor legii că este bolnav și a trebuit să urineze
Românul a fost condamnat la închisoare, iar judecătorul a admis o cauțiune de 500 de lire sterline. Inculpatul trebuie să locuiască la o adresă aprobată de poliție și să nu se deplaseze la mai puțin de 100 de metri de vreo școală, parc public sau loc de joacă pentru copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News