Isărescu, avertisment subtil către Parlament: Studiul de impact al legilor

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a declarat că "acum se discută legi fără un studiu de impact", iar acest lucru trebuie să ne dea de gândit.

Mugur Isărescu a precizat la conferinţa 'Incluziunea financiară - de la vorbe la fapte', precizând că în anii 90 nu intra în Parlament dacă nu avea un studiu de impact.

'În calitate de veteran trebuie să vă spun ceva din anii precedenţi. Eram prin anii '90 şi sub presiunea istoriei, a timpului, trebuia să promovăm legi. Legile reformei în '91, '92, '93. Nu intram niciodată în Parlamentul României de atunci când ni se punea întrebarea aceasta: aveţi un studiu de impact şi puteam să vin şi să spun... ştiţi presiunea timpului, trebuie să facem reformă, tranziţia nu aşteaptă. Trebuie să facem un studiu de impact. Faptul că acum se discută legi fără un studiu de impact este un lucru care trebuie să ne dea de gândit. A veni cu o lege care spune că am înţeles eu că aşa e în Uniunea Europeană nu este suficient. În primul rând că trebuie să vezi ce e Uniunea Europeană, pentru că nu e o Uniune standardizată din punct de vedere financiar - bancar. E cu multe divergenţe şi diferenţe. Apoi aş pune întrebarea: de la a spune că vrem ca în România creditarea să fie ca în Uniunea Europeană şi până la a propune o lege să avem nivelul trai în România ca în Uniunea Europeană câţi paşi sunt? Sunt numai câţiva. Sunt numai câţiva paşi şi o să ne pomenim şi cu o lege din asta care să ne spună că trebuie să trăim la fel de bine ca în Uniunea Europeană', a spus Isărescu.

Acesta a precizat că actorii care se ocupă de educaţia financiară trebuie să aibă în vedere această realitate.

'Am luat într-adevăr premii internaţionale în educaţie financiară, dar nu am reuşit să trecem cu mult dincolo de pereţii acestei clădiri', a declarat Isărescu. Guvernatorul băncii centrale a afirmat că este periculos să vorbeşti numai în interiorul unei instituţii şi mesajele să nu poată trece dincolo de zidurile clădirii pentru că populaţia, in extenso, trebuie să cunoască noţiunile valorilor financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare din prezent dar şi complexităţii vieţii de zi cu zi.

'Altfel, oricând un eşec poate să fie transferat de operaţiunea propriu-zisă. Creditul să nu mai fie credit, să ajungă un fel de donaţie cu accept numai dintr-o singură parte şi cu argumentaţia că nu este dat înapoi, deci nu mai e credit pentru că debitorul nu a înţeles despre ce este vorba. Acesta ar bulversa total mecanismele financiare, ar distruge piaţa creditului o asemenea accepţiune, un asemenea debalans şi ar crea multiple probleme în lanţ în funcţionarea economie de piaţă', a spus Isărescu.

Acesta a menţionat că Banca Naţională a României împlineşte 10 ani de când s-a implicat în proiecte majore de educaţie financiară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel