Isărescu: Salariile din România cresc pentru că au plecat mulți români în vest

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Salariile din România cresc deoarece oferta de pe piaţa muncii nu este corelată cu cererea, iar înţelept ar fi să nu agravăm această problemă structurală, a declarat joi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, într-o conferinţă de presă în care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Publicitate

"Ca urmare a migraţiei, avem o dilemă: chiar dacă nu s-ar majora salariul minim sau nu ar interveni Guvernul în acest sens, există tensiuni pe piaţa muncii, pe cele două paliere. Unu: că există o lipsă generală pe piaţa muncii, din cauza migraţiei şi a diferenţei de salarii dintre noi şi ţările unde migrează forţa de muncă. Şi doi: datorită necorelării. Oferta de pe piaţa muncii nu este corelată cu cererea. Două probleme structurale, aici sunt probleme serioase. Este posibil să avem abateri de la corelaţia la care ţinem, între productivitate şi salarii, determinate chiar de presiunile din piaţa muncii, deci nu doar din faptul că se majorează salariul minim", a afirmat Isărescu.

Când ai o asemenea situaţie tensionată, înţelept este să nu o agravezi, a recomandat el.

Mai departe, Isărescu a oferit un exemplu de discuţie dintre un patron şi un fost angajat, care, pentru a reveni în ţară, cere un salariu cu 50% mai mare.

"Orice angajator are probleme cu salariul, dar are probleme şi cu forţa de muncă. Vrea să-şi aducă un fost lucrător bun, care în prezent este în Spania şi care a lucrat în firma respectivă. Îi spune: "Măi, George, ia vino tu înapoi la mine". "Sub 600 de euro nu-mi convine". "Stai, mă, puţin, că la noi e 400". "Nu vin". Şi cam asta este discuţia reală. Păi de la 400 la 600 e chiar mai mult decât propune guvernul majorarea salariului minim. Şi nu vrea să vină înapoi. Şi atunci cam cum este? La fel este şi cu doctorii, şi cu profesorii", a arătat guvernatorul BNR.

Astfel că piaţa este cea care împinge salariile în sus, indiferent de ce vrea Guvernul, consideră el.

"Este lipsă de forţă de muncă şi necorelare aici, problema aceasta structurală nici nu ştiu de unde s-o apuc ca s-o rezolv. Dar ştiu că este o problemă. Mai mult nu pot să vă spun, că nici nu ştiu cum e mai bine", a completat Isărescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel