Barja fusese încărcată cu aproape 1500 tone de cărbune, în dana 119 a portului Constanța, iar apoi a fost dusă în dana 99 pentru a se alătura convoiului cu mai multe barje care urmau să plece spre Canalul Dunăre Marea Neagră. Acolo, barja a început să ia apă și, deși muncitorii au încercat să o pompeze, barja s-a scufundat.
Pentru că incidentul a avut loc in imediata apropiere a danei, traficul naval nu a fost pus in pericol, au transmis autoritățile portului Constanța.
Autoritatea Navală Română a dispus efectuarea unei anchete. Momentan, sunt două ipoteze cu privire la acest incident: ori încărcarea defectuoasă a mărfii, ori apariția unei fisuri care a dus la situația în care barja să ia apă și să se scufunde.
Potrivit informațiilor Digi24, barja era din Germania și avea proprietar sârb. Cele 1.500 de tone de cărbune erau din Rusia și trebuiau să ajungă în Serbia.
Muncitorii au montat un limitator pentru ca marfa să nu ajungă în larg. Deasupra apei au apărut urme de ulei, așa că a fost sesizată Garda de Mediu.
Autoritatea Navală Română a luat legătura cu armatorul pentru a scoate cărbunele și pentru a aduce barja pe linia de plutire.
Cerealele din Ucraina ajung în portul românesc Constanţa. Porturile ucrainene sunt blocate de la invazia Rusiei
Ucraina a trimis până acum în portul românesc Constanţa aproximativ 80.000 de tone de cereale, fiind aşteptate să sosească cantităţi şi mai mari, a afirmat marţi directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Florin Goidea, transmite Reuters.
Porturile ucrainene sunt blocate de la invazia Rusiei, în urmă cu două luni, iar ţara, un producător agricol major, a fost forţată să exporte în România pe calea ferată pe la graniţa sa de vest sau prin micile sale porturi de la Dunăre.
România, stat membru UE, are frontiere comune la Marea Neagră - o arteră majoră de transport pentru cereale şi petrol - cu Bulgaria, Turcia, Georgia şi Ucraina. "Există aproximativ 80.000 de tone de cereale care au ajuns deja, ele sunt depozitate în silozuri, o parte fiind încărcate pe nave. Alte 80.000 de tone sunt aprobate şi se află în drum spre Constanţa", a declarat pentru Reuters Florin Goidea.
Acesta a explicat că cerealele au ajuns fie pe calea ferată, fie transportate cu barjele pe Dunăre, iar portul are capacitatea de a gestiona exporturi suplimentare de cereale. Capacitatea de stocare în portul Constanţa este de aproximativ două milioane de tone, iar anul trecut au fost gestionate de aici exporturi de aproximativ 24 milioane de tone.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News