Islanda. Barurile și restaurantele sunt pline, iar atracțiile turistice, deschise pentru toată lumea

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
aeroport
aeroport

Barurile și restaurantele sunt pline, iar atracțiile geologice spectaculoase sunt deschise turiștilor. Oricine vizitează Islanda ar putea crede că ţara a fost ferită de pandemia de coronavirus.

Turiștii care sosesc aici din țări în care mai sunt în vigoare numeroase restricții anti-COVID sunt șocați să afle că pot lua prânzul într-o cafenea plină de viață din Reykjavik sau să admire cascada Gullfoss, scrie CNN.

Există şi un bonus pentru cei care ajung acum în această ţară. De obicei aglomerată de călători în această perioadă a anului, acum țara este goală. Acest lucru se datorează unui sistem riguros de testare și urmărire a cazurilor de infecție. Efectele virusului au fost aproape eliminate, oferind țării posibilitatea de a redeschide frontierele pe 15 iunie. Primele măsuri au fost luate cu o lună înainte ca primul caz să fie confirmat. Două zile mai târziu, pe 17 iunie, Islanda și-a sărbătorit ziua națională, iar localnicii îau ieşit pe străzile capitalei. Nimeni nu a purtat mască de protecție și nici  istanțarea fizică nu s-a respectat.

 

Turiştii, testaţi în aeroport

 

Înainte de a intra în Islanda, călătorii trebuie să poarte mască în avion și în aeroportul Keflavik. La aterizare, le sunt prelevate probe nazale și faringiene De la 1 iulie, când Islanda se va deschide către țări europene care nu sunt în Spațiul Schengen, vizitatorii vor trebui să plătească 114 dolari pentru acest proces.

Rezultatele sunt transmise printr-un mesaj, câteva ore mai târziu. Dacă este pozitiv, vizitatorii trebuie să intre în carantină timp de 14 ziler. Dacă testul este negativ, vizitatorii sunt liberi să se bucure de Islanda fără restricții. În cele din urmă, sistemul de screening desfășurat în Islanda a fost atât de eficient încât țara se poate lăuda cu una dintre cele mai scăzute rate de decese din lume: trei la 100.000 de locuitori, comparativ cu 440 la 100.000 de locuitori, în Marea Britanie. 

[citeste si]

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel