Israelul neagă implicarea în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi. Detalii despre elicopterul prăbușit

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Israelul a declarat că nu este implicat în moartea președintelui Iranului, Ebrahim Raisi, care a decedat în urma prăbușirii unui elicopter.

Un oficial israelian, sub protecția anonimatului, a afirmat pentru Reuters: "Nu am fost noi." Această declarație vine pe fondul tensiunilor persistente dintre Israel și Republica Islamică Iran, relații deteriorate încă din 1979, de la revoluția iraniană, și agravate de recentele atacuri reciproce.

Autoritățile iraniene au confirmat luni dimineață moartea președintelui Raisi. Elicopterul în care se afla s-a prăbușit duminică într-o zonă muntoasă la granița cu Azerbaijan. În aeronava prăbușită se aflau, pe lângă președinte, și ministrul de Externe al Iranului, precum și alți oficiali guvernamentali.

Toți cei la bord și-au pierdut viața, iar epava a fost descoperită după 18 ore de la incident. Primele imagini arată că elicopterul a ars aproape complet, iar cauzele prăbușirii rămân necunoscute. Între timp, guvernul iranian a convocat o întâlnire de urgență, iar liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat cinci zile de doliu național, desemnându-l pe prim-vicepreședintele Mohammad Mokhber ca președinte interimar.

 

Detalii despre elicopter

 

Elicopterul prăbușit era un Bell 212, un model american vechi de 50 de ani, derivat din modelul militar "UH-1N Twin Huey". Acesta este folosit la nivel global de guverne și operatori privați.

Configurat pentru transportul oficialilor guvernamentali, Bell 212 are două motoare și poate transporta până la 15 persoane. A fost adoptat rapid de Statele Unite și Canada pentru diverse utilizări, inclusiv poliție, transport medical și stingerea incendiilor. În Iran, forțele aeriene și marina dețin aproximativ 10 astfel de elicoptere.

 

Reacții internaționale și incertitudine politică

 

Prăbușirea elicopterului și moartea președintelui Raisi au adus Iranul într-o perioadă de incertitudine politică, într-un context regional deja tensionat de conflictul din Fâșia Gaza. Operațiunile de căutare au fost urmărite îndeaproape de SUA, Rusia, China și alte țări vecine. Moscova a anunțat trimiterea unor specialiști în operațiuni de salvare, iar Turcia a trimis salvatori și o dronă pentru a sprijini eforturile de căutare.

Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, a fost ales președinte în 2021, fiind sprijinit de ayatollahul Ali Khamenei. Era cunoscut ca un ultraconservator și a fost procuror general al Teheranului, precum și al țării. Alegerea sa a fost marcată de un absenteism record, iar el a fost un critic vocal al Israelului. Moartea sa survine într-o perioadă de tensiuni crescute între Iran și Israel, precum și de provocări interne pentru Iran, după protestele din 2022 și alegerile legislative din martie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel