Italia. 51 de ROMÂNI candidează la alegerile locale: "Un câştig pentru comunitate"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, secretarul de stat Ovidiu Burduşa, le-a transmis, joi, celor 51 de români care candidează la alegerile locale din Italia că participarea lor la jocul politic este un câştig pentru comunitatea românească şi o şansă extraordinară de a-şi face auzită vocea.

Burduşa a anunţat că 51 de români rezidenţi în Italia au cerut şi au primit de la Autoritatea Electorală Permanentă din România adeverinţele necesare pentru a candida la alegerile locale din Italia, care au loc în 20 şi 21 septembrie în peste 1.000 de localităţi.

"Trebuie să-i sensibilizăm pe românii care au curajul, pe de o parte, să participe la jocul politic, pe de altă parte, să-i sensibilizăm să meargă la vot în Italia. Trebuie să intervenim prin mai multe campanii. În ultimii ani nu s-au transmis asemenea mesaje. În fiecare an sunt alegeri în Italia. Eu am ţinut să transmit un mesaj să-i încurajăm să candideze şi să-i sensibilizăm pe românii care au rezidenţă să meargă la primărie şi să ridice acel buletin de vot, fără de care nu pot vota", a precizat Burduşa pentru Agerpres.

El a explicat că alegerile în Italia se desfăşoară pe durata a două zile, în 20 şi 21 septembrie, duminică toată ziua şi luni până la ora 15,00, fiind instituite mai multe măsuri speciale ca urmare a pandemiei.

Românii rezidenţi în Italia candidează în majoritate pentru funcţii de consilier, a arătat Burduşa, menţionând că ar fi de dorit să candideze un număr cât mai mare de români.

"Anul trecut erau 13 sau 14 consilieri români. Noi suntem 1.221.000 de români în Italia oficial, 14 mandate sunt foarte puţine. Ar trebui un număr mult mai mare. (...) Sunt puţini 51 de români, dar apreciez curajul lor, că au intrat în joc", a mai spus Burduşa.

El speră ca mulţi români să participe în alegeri în străinătate, menţionând că aceştia au o şansă extraordinară de a-şi face auzită vocea.

"Zilele acestea, mai precis în 20 şi 21 septembrie, au loc alegeri locale în mai multe regiuni din Italia. Se va vota în peste 1.000 de localităţi. Pentru mine este un motiv de bucurie şi de mândrie că pe listele electorale sunt şi români, oameni care au curajul şi dorinţa de a se implica şi de a deveni voci puternice în comunităţile lor. (...) Vreau să îi felicit pentru că au curajul de a păşi în ring, cum s-ar spune, şi pentru că acceptă provocarea şi responsabilitatea unei candidaturi. (...) Sunt un om de dreapta şi cred în valorile liberale, dar le urez succes tuturor candidaţilor, indiferent de orientarea politică. Implicarea voastră este un câştig pentru comunitatea românească din Italia. Participând direct, activ, la viaţa politică şi administrativă, românii au o şansă extraordinară de a-şi face auzită vocea şi de a arăta ceea ce pot", a adăugat Ovidiu Burduşa într-un mesaj pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel