Italia. Aplicaţie pentru urmărirea cazurilor de COVID-19, aprobată de Guvern

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul italian a aprobat utilizarea unei aplicaţii pentru telefonul mobil destinate urmăririi contactelor cu persoanele diagnosticate cu noul coronavirus, relatează joi dpa.

Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni a cabinetului de miniştri miercuri seara, a anunţat guvernul italian într-un comunicat.

Utilizarea aplicaţiei, cunoscută sub numele de "Immuni", nu va fi obligatorie, însă oficialii afirmă că va fi eficientă numai dacă cel puţin 50% din populaţie o descarcă.

Aplicaţia permite unui utilizator care a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus să avertizeze persoanele cu care a fost în contact prin intermediul unui mesaj anonim.

Pentru a asigura confidenţialitatea, "Immuni" nu va folosi tehnologia de geolocalizare, ci va detecta telefoanele mobile din apropiere prin Bluetooth, care, prin urmare, ar trebui să fie întotdeauna pornit.

Guvernul a declarat că persoanele care refuză să folosească aplicaţia nu vor fi penalizate şi a precizat că numai instituţiile publice sau cele controlate de stat vor stoca şi gestiona datele din aplicaţie.

Potrivit informaţiilor apărute în mass-media, aplicaţia ar trebui să fie gata până la jumătatea lunii mai.

Vittorio Colao, un fost director executiv al Vodafone şi şeful unui grup consultativ al guvernului privind planurile de ieşire din carantină, a declarat că "este important (ca aplicaţia) să fie lansată până la sfârşitul lunii mai".

"Dacă toată lumea sau aproape toată lumea o va avea până la vară va fi bine, altfel nu va fi de mare folos", a afirmat Colao pentru Corriere della Sera.

Italia este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, cu 27.682 decese şi 203.591 de cazuri de infectări cu COVID-19 raportate până miercuri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel