Aurora, care locuia în Ivrea, provincia Torino din Italia, a fost salvată în noaptea de duminică spre luni de pe Muntele Zerbion, pe masivul Monte Rosa din Valle d'Aosta. Din nefericire, româncă a murit după ce a fost victima unei hipotermii severe. Ea a fost transportată cu elicopterul la spitalul din Lausanne, într-un centru specializat, însă nu și-a mai revenit niciodată.
Italia. Badantă româncă, găsită în hipotermie severă la 2.400 de metri altitudine pe munte
Aurora lucra ca îngrijitoare. Duminică după-amiază a plecat din Canavese, în Piemont, pentru o excursie pe un traseu pe care îl mai făcuse deja în trecut, dar în condiții de vară. Era îmbrăcată în haine ușoare și pantofi de drumeție. Odată ajunsă în vârf, coborârea lungă a fost blocată pe poteca înzăpezită, la aproximativ 2.400 de metri altitudine. Odată cu apusul soarelui, femeia a început să simtă frigul și așa a luat legătura cu soțul ei, care se află în România. Ea îi trimisese și poziția sa GPS, care a fost apoi transmisă salvatorilor din Valea Aostei.
Aurora a fost preluată cu elicopterul
„Dacă ar fi avut crampoane ar fi coborât ușor”, explică salvatorii, care au găsit-o pe o potecă cu o torță lângă ea, încă aprinsă.
Aurora a fost preluată cu elicopterul Air Zermatt în jurul orei locale 03:00 dimineața. Starea badantei românce a fost imediat considerată foarte gravă de salvatori, atât de mult încât medicul care a resuscitat-o a fost convins să recomande transportul la spitalul din Lausanne. Din păcate, Aurora nu și-a mai revenit și a murit la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News