Mădălina Ghenea a mărturisit pentru presa din Italia că a fost victima urmăririi.
„În copilărie nu știam ce voi face în viața mea pentru că locul în care m-am născut este la ani lumină de lumea Hollywood-ului. Totuși, viața mi-a oferit ocazia să descopăr cinematograful și pasiunea mea pentru el și așa am avut ocazia să lucrez cu mulți profesioniști din sector. Evident, funcția mea a însemnat că am câștigat multă notorietate și de aceea oamenii au ajuns să mă cunoască din ce în ce mai mult. Din păcate, în ultimii șase ani am fost o victimă a urmăririi: profilurile de socializare mi-au fost furate de mai multe ori. Mi-a fost foarte frică, chiar dacă, din fericire, nu am întâlnit niciodată această persoană fizic. Trebuie să le mulțumesc procurorilor din Milano pentru că au reușit să-l identifice pe urmăritor”, a povestit modelul român.
Mădălina Ghenea a vorbit în interviu și despre relațiile personale. Actrița de origine română a avut mai multe relații cu personalități foarte celebre precum Gerard Butler sau Michael Fassbender. Fiica sa Charlotte s-a născut din relația cu antreprenorul român Matei Stratan: „Eu și tatăl fiicei mele nu mai suntem împreună dar fetița mea este foarte deșteaptă și a înțeles că, în ciuda acestui fapt, este foarte iubită”.
Vezi această postare pe Instagram
Mădălina Ghenea a fost jefuită pe un aeroport din Italia: „Furtul nu pare să fie întâmplător”
Mădălina Ghenea s-a mutat în Italia la vârsta de 14 ani
Deși era un copil, Mădălina Ghenea a plecat în Italia la vârsta de 14 ani, pentru a-și îndeplini visul: să ajungă model. Românca a fost ambițioasă și hotărâtă de tânără în legătura cu cariera sa și a știut că va reuși orice își dorește.
„Pe de o parte, este emoția puternică pe care o generează o schimbare totală a mediului. La vârsta aceea, nu știi foarte clar ce urmează să se întâmple. Nu există strategii pe termen lung. Am făcut balet, am luat lecții de pian, pictură, canto. Toate astea aveau să-mi folosească mai târziu în viață, dar la 14 ani nu știam exact ce vreau și ce urmează să se întâmple.
Cu toate acestea, simțeam că mutarea în Italia reprezenta o schimbare majoră pe care mi-o doream. Prima dată, chiar am avut momente în care m-am gândit să renunț, dar aveam convingerea fermă că pot să reușesc. Tot timpul aveam o plasă de siguranță. Mi-a plăcut cartea și oricând aș fi putut să schimb macazul și să revin la o viață normală”, declara Mădălina într-un interviu acordat revistei VIVA acum câțiva ani.
-------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News