Un traseu de peste 50 de kilometri de la Carpineto Romano la Sabaudia. Căutarea tânărului de 26 de ani s-a încheiat cu un final fericit. Carabinierii l-au găsit în stare bună de sănătate. În căutare s-au implicat zeci de salvatori în primele 24 de ore.
Găsit după 36 de ore
Iniţial, mașina românului a fost găsită de salvatori uşor avariată și cu ușa laterală a șoferului deschisă, pe o stâncă lângă un drum de pământ din Pian della Faggeta, în municipiul Carpineto Romano, în provincia Roma.
De aici și operațiunile de căutare într-o zonă extinsă a Muntelui Sempervisa. Zeci de salvatori au început căutările: operatori ai Corpului Național de Salvare Alpină și Speleologică din Lazio, Pompieri, Carabinieri din Compagnia di Colleferro și voluntari de protecție civilă.
După mai bine de 36 de ore tânărul muncitor în consturcţii a fost găsit pe teritoriul municipalității din provincia Latina.
De la Carpineto Romano la Sabaudia
Rămâne de stabilit cum a ajuns tânărul acolo, trecând printr-o zonă împădurită impermeabilă, de la Carpineto Romano la Sabaudia, care se află la peste 50 de kilometri de locul unde a fost găsită mașina sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News