"Cadrul demografic al ţării noastre a suferit o schimbare profundă din cauza impactului deceselor asociate COVID-19", a precizat Istat într-un comunicat.
"În 2020, numărul total al morţilor a ajuns la 746.146, cel mai mare număr după cel de-al Doilea Război Mondial, cu o creştere de peste 100.000 (+15,6%) comparativ cu media din perioada 2015-2019", a mai spus sursa citată.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Italia, numărul persoanelor care au murit din cauza noului coronavirus era de 74.000 la 31 decembrie 2020.
Istat nu a explicat diferenţa dintre aceste două cifre.
Italia, confruntată cu un record de decese
Numărul deceselor a depăşit de atunci pragul de 100.000 în Italia, prima ţară europeană puternic lovită de pandemie în urmă cu 13 luni. Potrivit Istat, regiunile nordice ale ţării au fost cele mai afectate de pandemie.
În acelaşi timp, numărul naşterilor a scăzut din nou (404.104 naşteri, adică -3,8% faţă de 2019), confirmând declinul demografic al peninsulei.
Populaţia Italiei s-a redus cu circa 384.000 de persoane în 2020 comparativ cu 2019, "de parcă ar fi dispărut un oraş de mărimea Florenţei".
La 31 decembrie 2020, populaţia număra 59.257.566 de locuitori, în scădere cu 0,6% pe o perioadă de 12 luni.
"Noul record pentru scăderea naşterilor (404.000) şi numărul mare de decese (746.000), un record care nu a mai fost înregistrat niciodată după război, agravează dinamica naturală negativă care caracterizează ţara noastră", a conchis Istat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News