Italia. O badantă s-a ales cu un apartament de 2.600.000 euro, 125.000 euro de cheltuială pe săptămână și o asigurare de viață de 3 milioane

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O badantă de 57 de ani a devenit bogată după ce a fost nominalizată moștenitoare universală a pensionarului de care a avut grijă, un om de afaceri care a murit în 2017. Femeia a fost trimisă în judecată și este acuzată acum că a profitat de vulnerabilitatea milionarului italian.

Publicitate

„Putea să-i dea și genți Louis Vuitton – pentru el era ca și cum îi dădea bomboane – dar nu un apartament în Via delle Carrozze. După moartea soției sale s-a schimbat enorm”. Acestea sunt cuvintele unui asociat al antreprenorului în domeniul sănătății Mario Di Carlo, decedat în 2017. Rechizitoriul arată faptul că pensionarul a fost înșelat timp de șase ani - din 2009 până în 2015 - de badanta de 57 de ani.

Se pare că îngrijitoarea avea un apartament în Largo del Nazareno, o poliță de asigurare de viață de 3 milioane de euro și în fiecare săptămână primea bani de buzunar de 125.000 de euro. Cu contul antreprenorului a donat și familiei sale sume consistente de bani. Femeia este acum judecată sub acuzația de eludare a incapabilității. La fel este acuzat și șoferul pensionarului care și-a regretat faptele, în cele din urmă, și i-a sesizat pe nepoții omului de afaceri care ulterior au depus plângere.

Italia. Badantă româncă, acuzată că a golit conturile bătrânului pe care îl îngrijea

 

Pensionarul milionar a întâlnit-o pe îngrijitoare în spital


Pensionarul milionar a întâlnit-o pe îngrijitoare în spital, când soția lui era internată și, de atunci, femeia a fost prezentată ca pe o nepoată îndepărtată. Nimeni nu și-ar fi putut imagina vreodată că femeia, în realitate, ar putea profita de un moment de fragilitate al bărbatului care în 2009 a început să dea primele semne de demență senilă. Astfel, îngrijitoarea a câștigat încrederea milionarului și a reușit să obțină, potrivit acuzației, o serie de avantaje economice: totul a început cu funcția de asistent medical în cadrul RSA Villa Delia, administrată de familia pensionarului, apoi numirea sa ca moștenitor universal, obținută în 2013.

Însă, modificarea testamentului, din care omul de afaceri i-a exclus pe cei trei nepoți, nu i-a fost suficientă, la fel și apartamentul din Largo del Nazzareno în valoare de 2.600.000 euro, renovat pe cheltuiala omului. Badanta ar fi reușit să îl facă pe antreprenor să încheie o poliță de asigurare de viață de 3 milioane și să i se adauge semnătura în contul curent, devenind, de fapt, cotitular. Un acces gratuit la activele economice ale bărbatului care i-a semnat și cecuri în alb, acordându-și o indemnizație săptămânală de 125.000 de euro.

De asemenea, ar fi încercat să vândă mai multe apartamente ale bărbatului printr-o agenție. Niciunul dintre membrii familiei antreprenorului nu a știut de existența îngrijitoarei până în 2015, când relațiile dintre Di Carlo și nepoții săi s-au răcit, după cum au povestit în repetate rânduri în sala de judecată. „Unchiul se schimbase, era mai mereu nervos și știam că ceva nu e în regulă”. În fața judecătorului Elisabetta Di Carlo, nepoții au mai spus că badanta a reușit să îl îndepărteze de toată familia și „abia mai târziu am aflat că ea îl însoțea la medic, prezentându-se ca secretara lui. L-am auzit odată strigând la ea: `Încă o verificare? Bine, o voi face pentru tine`”.

Șoferul de încredere al milionarului este acuzat că a primit numeroase cecuri în valoare de 74.000 de euro.

Italia. Pedeapsa finală primită de „badanta diabolică”. Românca și-a aflat sentința și va merge la închisoare

 

Doi medici și fratele badantei, acuzați


În procesul penal au fost acuzați și doi medici din Vila Delia, acuzați că ar fi falsificat certificatele referitoare la starea de sănătate a bărbatului, declarându-l capabil să înțeleagă și să vrea.

Fratele badantei a fost acuzat că a primit, în mai multe rânduri, cecuri în alb de la antreprenor și transferuri bancare de 15.000 de euro.

Procesul penal este încă în desfășurare, însă infracțiunile au fost prescrise pentru cei doi medici și pentru fratele badantei.

Italia. Badantă româncă, pusă sub acuzații grave după ce a lucrat la un azil de bătrâni: Mai mulți pensionari, ținuți în condiții deplorabile

 

----------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG  

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel