Premierul italian Giuseppe Conte a declarat că doreşte să evite un alt episod de restricţii similare celor din prima parte a anului. Totuşi, în unele regiuni ale ţării a fost interzisă circulaţia oamenilor pe timpul nopţii, iar Guvernul va decide curând ce alte măsuri se vor aplica la nivel naţional.
Conte s-a angajat sâmbătă să accelereze programul de ajutor pentru întreprinderile afectate de criză, dar a declarat că săptămânile viitoare vor fi extrem de dificile. „Nu putem lăsa garda jos”, a adăugat el.
Potrivit unui proiect de decret, citat de Reuters, sălile de sport şi piscinele publice ar putea fi închise, iar barurile şi restaurantele şi-ar putea limita programul până la ora 18. De asemenea, deplasările în afara localităţii de domiciliu nu vor fi încurajate.
Proteste împotriva carantinei nocturne
Situaţia din Italia nu diferă cu mult de cea a altor state europene: oamenii sunt nemulţumiţi de restricţiile care ameninţă economia naţională, în timp ce numărul de cazuri de Covid-19 nu intră pe o pantă descendentă, ba chiar înregistrează o creştere tot mai rapidă. Vineri, sute de locuitori din Napoli s-au adunat în semn de protest împotriva carantinei nocturne.
La începutul săptămânii, guvernatorii locali au solicitat introducerea unor restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în Campania, Lombardia şi Lazio - în jurul capitalei Roma. Oraşul Milano, grav afectat de coronavirus în primăvară, a înregistrat sâmbătă peste 1.000 de cazuri de Covid-19. Regiunile nordice din Piemont şi sudul Siciliei sunt, de asemenea, pe lista autorităţilor. Noi restricţii sunt aşteptate şi în alte regiuni ale Italiei.
Serviciile de sănătate publică sunt suprasolicitate, iar oficialii au redeschis unităţile temporare de terapie intensivă construite la începutul pandemiei. Rata mortalităţii rămâne cu mult sub nivelul anterior, de peste 900 de decese pe zi, dar a crescut constant, sâmbătă fiind raportate 151 de victime ale Covid-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News