Cartea misterioasă
Anchetele în curs duc la ipoteza unei instigări la sinucidere, de parcă cineva ar fi împins-o pe Mădălina să se arunce din acea clădire. Nicio probă clară în acest moment, însă apare în discuţie o carte misterioasă pe care cineva o împrumutase Mădălinei. Este o copie a cărţii „Scrisoare către fericire”, a lui Sergio Bambarén. Vin întrebări despre posibila legătură dintre mesajul cărţii şi tragicul eveniment. Mai presus de toate, cine împrumutase cartea Mădălinei?
Rita: „Mădălina a fost prietena tuturor”
Pe lângă consternare, neîncredere, Mădălina a lăsat un gol imens în viaţa oamenilor care au cunoscut-o şi printre prietenii ei.
“De foarte multe ori că aş vrea să o am aici, să pot vorbi cu ea, să o îmbrăţişez, să râdem împreună. Era o prietenă adevărată, ca puţini alţii, gata să-i ajute pe ceilalţi. Şi cu siguranţă, oriunde s-ar afla, ea ne va veghea pe toţi”.
“După 8 ani, încă aşteptăm răspunsuri. Cei care au cunoscut-o cu adevărat ştiu că nu şi-ar fi putut lua viaţa niciodată. Ce ne întrebăm cu toţii este: de ce să îşi ia viaţa? De ce nu s-a aflat unde a mers după ce s-a întâlnit cu fostul iubit? De ce nu a văzut-o nimeni când a intrat în acea clădire? A văzut şi a auzit cineva ceva? Întrebări, doar întrebări, ne punem noi înşine. Ne-au luat o bucată din noi, ea era prietena tuturor. Ceea ce cerem este să se facă dreptate. Voi purta în mine fiecare moment trăit cu ea. O parte din inima mea îi va aparţine întotdeauna”.
Îndoiala Paolei : "Poate clădirea şi oamenii care locuiesc acolo sunt „prea importanţi”, iar Mădălina a fost doar o fată străină"
Şi apoi este Paola , cealaltă prietenă a Mădălinei care, într-o scrisoare, îi scrie: “Un prieten este pentru totdeauna şi tu eşti pentru mine, într-adevăr astăzi mai mult ca niciodată. Astăzi că nu mai ieşim împreună, astăzi că nu mai asculţi plângerile mele la telefon, astăzi că viaţa noastră s-a schimbat şi tu cine ştie unde eşti şi ce faci. Opt ani şi tot nu pot crede că nu eşti aici cu noi. Cu mine! Credeam că vom fi prietene mulţi ani, că îmi vei cunoaşte familia şi că vei deveni mătuşa fiului meu. Din păcate, timpul a trecut şi mă găsesc aici gândindu-mă la tine şi scriindu-ţi, imaginându-te printre îngeri şi sperând că eşti mai bine acolo.
Aici nu este bine: zâmbesc, desigur, continui să fac tot ce am făcut şi o fac şi cu mult entuziasm; dar mi-e dor de tine: îmi lipsesc cuvintele tale dulci de confort, glumele tale stupide şi certurile noastre, îmi lipsesc glumele şi improvizaţiile tale. Îmi lipseşte cu adevărat totul despre tine şi dacă aş putea renunţa la o zi din viaţa mea să te îmbrăţişez chiar şi pentru o clipă, nu m-aş gândi de două ori. Te iubesc. Prietena mea pentru totdeauna".
În plus faţă de durerea pe care o suferă de opt ani, Paola are o îndoială care o macină.
“Regretul meu este că nu am fost cu ea, eram la Napoli. De-a lungul anilor mi-am pus multe întrebări fără niciun răspuns. „Dacă aş fi fost acolo poate că nu s-ar fi întâmplat”, îmi spun. „ Dacă acel telefon nu ar fi fost întrerupt, probabil că am fi vorbit mai mult”.
Întrebări fără răspuns acum. Şi Paola exprimă, de asemenea, nedumerirea cu privire la dinamica morţii prietenei sale:
“Nu cred că s-a sinucis. Iubea viaţa, îi iubea pe toţi. Era o fată prea frumoasă, bună cu toată lumea. Senină şi plină de viaţă. Nu s-a dus să se sinucidă într-o clădire a bogaţilor din Reggio. Este imposibil. Nu pot să înţeleg cum nu poţi ajunge la adevăr. Sau poate da, poate clădirea şi oamenii care locuiesc acolo sunt „prea importanţi”, iar Mădălina a fost doar o fată străină”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
