Italia. 146 de refugiați libieni au ajuns la Roma, după intensificarea luptelor din apropierea capitalei Tripoli

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un avion având la bord 146 de refugiaţi evacuaţi din Libia a aterizat luni pe un aeroport din apropierea Romei, Italia devenind astfel prima ţară care primeşte refugiaţi după intensificarea luptelor din apropierea capitalei Tripoli, potrivit informaţiilor furnizate de Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi Filippo Grandi, transmite dpa.

"Acum este crucial ca şi alte state să răspundă acestui gest şi să ofere locuri pentru refugiaţii prinşi în conflict care sunt evacuaţi", a declarat Grandi.

Evacuarea celor 146 de persoane a fost coordonată de ministerul libian de interne în colaborare cu autorităţile italiene. Printre persoanele evacuate se află 46 de copii separaţi de familiile lor. Aceştia provin din Etiopia, Eritreea, Somalia, Sudan şi Siria, conform informaţiilor apărute în presă.

Libia este o ţară de tranzit pentru mii de migranţi. Refugiaţii trăiesc în multe cazuri în condiţii inumane în centrele de detenţie din Libia. Potrivit ONU, peste 3.300 de persoane aflate în centre se află acum în pericol din cauza luptelor.

Ofensiva generalului Khalifa Haftar începută în aprilie, care vizează preluarea controlului asupra capitalei, a stârnit temerea înrăutăţirii conflictului din Libia.

În luptele din apropiere de Tripoli şi-au pierdut viaţa cel puţin 278 de persoane, potrivit datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel