În ajunul Anului Nou în 2016, în orașul Legnano, moldoveanul, împreună cu încă doi complici, ar fi pătruns în incinta fabricii de bere cu scopul de a o jefui. Toți erau înarmați. În timpul jafului, moldoveanul l-ar fi rănit cu un cuțit pe Giuseppe Cozzi, unul dintre proprietarii fabricii.
Imediat după jaf, cei trei infractori au fugit. Moldoveanul af fi ajuns, mai întâi în Franța, apoi în Rusia, unde a și fost arestat și extrădat în Italia, relatează ilgiorno.it.
În timpul ședinței de judecată, moldoveanul ar fi declarat că era angajat la fabrica de bere, în calitate de bucătar. El a mai spus că ar fi fost impus de complicii lui, care încă nu au fost identificați, să comită jaful, deoarece le datora o sumă mare de bani.
Judecătorii l-au condamnat pe moldovean la 15 ani și patru luni de închisoare. De asemenea, el va trebui să plătească prejudicii de 80.000 de euro lui Giuseppe Cozzi, coproprietarul rănit în timpul atacului. Moldoveanu este este singurul membru al bandei, care a fost arestat și condamnat. Avocatul inculpatului și-a anunțat intenția de a contesta sentința.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News