Italia. 20 de români, infectaţi cu COVID, nu au respectat carantiina. Riscă amenzi uriaşe

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Soldații companiilor de carabinieri din San Candido, Egna și Silandro cercetează douăzeci și cinci de persoane care au încălcat carantina, fiind depistaţi cu COVID-19. Cazurile de încălcare a carantinei au fost semnalate şi raportate la Parchetul Bolzano au avut loc în localităţile Val Venosta, Val Pusteria și Bassa Atesina. 

 

 

Toate persoanele, infectate cu COVID, care nu au respectat carantină sunt pot fi pedepsite cu arestare de la trei la optsprezece luni și cu amendă cuprinsă între 500 și 5.000 de euro.  Cele mai multe persoane care au încălcat carantina sunt din Val Venosta. Astfel, 16 persoane, dintre care 13 români, 2 bulgari și un moldovean, toți angajați ca muncitori agricoli în recolta de mere, nu au respectat măsura izolării, după ce au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Cele 16 persoane au fost găsite pozitive cu cel puțin un tampon, unele dintre ele chiar și la cel de-al doilea tampon și, prin urmare, ar fi trebuit să rămână închise în case, de obicei în spațiile puse la dispoziția lor de către angajatorii agricoli, scrie lavocedibolzano.it. În toate cele 16 cazuri, carabinierii stațiilor Naturno și Silandro au constatat, împreună cu angajatorii, că şi alți muncitori au plecat fără preaviz în țara de origine. 

Alte plângeri vin din Tirolul de Sud. Şase români, care lucrau ca lucrătorii sezonieri în agricultură la două ferme din Aldino, au fost în carantină, fiind infectaţi cu COVID, iar apoi au dispărut. Carabinierii stației Aldino au stabilească că cei şase români s-au întors în România.  

De asemenea, un alt român, de 34 de ani, muncitor sezonier în agricultură, care fusese plasat în carantină de angajatorul său din Sluderno, a plecat spre România.  Acesta a fost reţinut într-un punct de control pe drumul de stat Pusteria 29, între Rasun și Valdaora. Soldații stației Anterselva au oprit un microbuz cu opt pasageri, care se îndrepta spre România. Tânărul de 34 de ani era unul dintre pasageri. Astfel, militarii au descoperit că bărbatul ar fi trebuit să fie pus în carantină în Sluderno.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel