Nu mai puțin de 30 de persoane, printre care clienți și ospătari, au fost amendate duminică, 7 februarie. Unitatea era deschisă, deși regiunea Sicilia este zonă portocalie și restaurantele sunt închise 24 de ore din 24. Potrivit regulilor anti-COVID, sunt permise doar comenzile la domiciliu, până la ora 22:00.
Restaurantul Hanul Ancuței era plin de clienți
Restaurantul se numește Hanul Ancuței și este situat pe strada Corso dei Mille. Oamenii legii au fost anunțați printr-un apel telefonic anonim că în interior se află clienți care servesc masa de prânz.
Polițiștii s-au prezentat la fața locului și au găsit în restaurant clienți la mese și chelneri care serveau mâncăruri românești. Proprietarul s-a justificat spunând că era convins că se pot deschide restaurantele în zona portocalie, ceea ce este total eronat, relatează publicația Palermo Today.
Mai mulți clienți stăteau la mese și mâncau bucate tradiționale românești.
Proprietarul restaurantului, personalul și aproximativ douăzeci de clienți au fost sancționați. Amenzile pentru încălcarea regulilor anti-Covid s-au ridicat în total la peste 10.000 de euro.
De asemenea, s-a dispus închiderea totală a activității restaurantului pentru 5 zile.
Controalele nu au relevat nicio neregulă în ceea ce privește autorizațiile de funcționare, dar vor fi efectuate investigații suplimentare în zilele următoare.
Proprietarul a acceptat resemnat sancțiunile, mărturisindu-și „buna-credință”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News