Italia ar putea să-şi reactiveze centralele pe cărbune dacă Rusia întrerupe furnizarea gazelor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Italia. Stare de pre-alarmă pentru gaz în toată țara
Italia. Stare de pre-alarmă pentru gaz în toată țara

Guvernul italian a aprobat luni măsuri de urgenţă vizând o eventuală penurie de gaze din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, între care opţiunea de a-şi redeschide centralele care funcţionau pe bază de cărbuni.

Cu scopul de a diminua consumul de gaze, Italia ar putea - „dacă va fi necesar” - să recurgă la „maximizarea producţiei” de energie „pornind de la alte surse”, potrivit unui comunicat publicat în finalul Consiliului de miniştri, informează Digi24.

„Ne pregătim pentru o economie de război, cu speranţa că acesta nu va veni”, a declarat la Rai Radio 1 subsecretarul pentru afaceri externe Manlio Di Stefano.

„A te pregăti pentru o economie de război înseamnă că în caz de întrerupere a aprovizionării cu gaze provenind din Rusia, Italia va trebui să fie pregătită să-şi pornească şi centralele pe cărbuni”, a declarat el.

Rusia a lansat joi o invazie în Ucraina, provocând o undă de şoc internaţională şi declanşând o serie de sancţiuni economice din partea Occidentului împotriva Moscovei.

Cu scopul de a reduce dependenţa Italiei de gazele ruseşti, „redeschiderea centralelor pe bază de cărbuni ar putea fi necesară pentru a acoperi o eventuală penurie de moment”, indicase vineri şeful guvernului Mario Draghi.

Italia, care importă circa 90% din gazele pe care le consumă, este una dintre ţările europene cele mai dependente de gazele ruseşti. Aproximativ 45% din gazele importate de peninsulă provin din Rusia, a precizat Draghi.

 

„Dacă aprovizionarea cu gaze este întreruptă, vom avea două săptămâni de deplină autonomie, două săptămâni fără industrie, iar apoi obscuritate totală”

 

Ministrul de externe Luigi Di Maio s-a deplasat luni în Algeria pentru a discuta despre o creştere a furnizărilor de gaze provenind din această ţară nord-africană pentru a compensa o eventuală scădere din partea rusă.

Şase centrale pe bază de cărbuni încă în activitate în Italia erau destinate să-şi oprească orice activitate în 2025, în cadrul tranziţiei energetice. În prezent, acest combustibil poluant contribuie la circa 5% din consumul de electricitate în Italia, mai notează sursa citată de Agerpres.

„Dacă aprovizionarea cu gaze este întreruptă, vom avea două săptămâni de deplină autonomie, două săptămâni fără industrie, iar apoi obscuritate totală”, a avertizat Manlio Di Stefano.

Guvernul a aprobat între altele cu „titlu preventiv” adoptarea „în caz de urgenţă” a unor „măsuri vizând să crească oferta de gaze” şi „să reducă cererea de gaze”.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel