Italia: Asociația Femeilor Românce solicită schimbarea legii. De ce sunt nemulțumite

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Asociaţia Femeilor Românce din Italia (ADRI) solicită schimbarea legislației în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane. ADRI împreună cu asociaţia EBANO lucrează la o propunere de modificare legislativă în 12 puncte, care urmează să fie prezentată în scurt timp autorităţilor din Italia şi România.

Publicitate

Asociaţia Femeilor Românce din Italia (ADRI) şi asociaţia EBANO trag un semnal de alarmă cu privire la legislația precară în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane.

Potrivit celor două Asociații, "nici după doi ani nu au fost aplicate prevederile Parlamentului European, și ne referim mai cu seamă la vidul legislativ în legătură cu "Metoda Lover Boy", cu lipsa protecției specifice, juridice și de asistență a victimelor (cu excepția celor oferite în mod voluntar - gratuite și nerecunoscute - de către asociațiile de voluntariat).

Asociaţia Femeilor Românce din Italia (ADRI) şi asociaţia EBANO lucrează la o propunere de modificare legislativă în 12 puncte în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane, care urmează să fie prezentată în scurt timp autorităţilor din Italia şi România.

România ramâne țara cu numărul cel mai mare a victimelor traficului de ființe umane din Europa. Conform datelor comununicate de Parlamentul European, 70% dintre victime sunt europene. Tot europeni sunt și 70% dintre traficanți. Femeile reprezintă 95% dintre victimele exploatării sexuale.

Din cauza insuficientei cunoașteri a metodei "Lover Boy" și a lipsei intervențiilor de identificare a victimelor, numărul acestora ramâne încă necunoscut.

Pentru statul italian, aceste persoane care “se prostitueaza de bunăvoie” nu sunt tutelate nici măcar de art. 4 L.75/58, la paragraful 1 fiind prevăzută doar "violența, amenințarea și înșelăciunea", nu și manipularea psihologică, cum se întamplă în cazul metodei “Lover Boy”. Această situație, de o evidentă violare a drepturilor omului, este intolerabilă și trebuie rezolvată. Aceleași masuri urgente și eficiente sunt necesare și în privința identificării corecte a victimelor, în special minori, asa cum prevede atât legislația franceză, dar și cea germană, din iulie 2017.

Comunicat este emis de cele două Asociații cu ocazia Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată la 18 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel