În fapt, carabinierii căutau droguri, dar găsit şi mai multe animale vii, ţinute în cuşti, în timpul unei razii la Delianuova, un oraş situat în sudul Italiei. Alți 235 de pârşi erau congelaţi şi ambalaţi pentru vânzare şi consum, scrie La Repubblica.
Specia de rozătoare este protejată, iar mafia italiană o servește cu ocazii speciale, când „face pace” cu rivalii, menționează sursa citată.
Ndrangheta este o organizaţie mafiotă din Calabria, care a devenit cea mai puternică din Italia şi are activităţi în întreaga lume, depăşind-o ca influență pe mai cunoscuta Cosa Nostra din Sicilia, menționează Agerpres.
Rozătoarele au fost duse într-un centru de îngrijire, iar acum polițiștii sunt pe urmele celor care le-au ținut capțive, în scopul de a le comercializa.
Italia are cea mai mare comunitate de români. Unii conaționali sunt prinși cu droguri în parcuri
Spre exemplu, carabinierii l-au urmărit câteva luni, iar în această după-amiază a fost prins. Tânărul riscă până la șapte ani de închisoare și interdicția de a mai locui în Bari, precizează sursa menționată.
La acest moment, nu au fost oferite detalii cu privire la modul în care românul procura drogurile, întrucât ancheta penală este în plină desfășurare. Se pleacă de la ipoteza că face parte dintr-o rețea, pe care carabinierii vor să o anihileze. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și va fi reprezentat de un avocat din oficiu din Bari.
De curând, un alt român din Italia a fost prins cu droguri. Carabinierii au fost uimiți, când au găsit o geantă cu cocaină și mai multe arme.
Pachetele cu cocaină erau învelite cu bandă adezivă maro, fiecare cântărind peste 1 kg. În interiorul celor două pachete, polițiștii au descoperit cocaină. Astfel, agenții de poliție au mers la domiciliul bărbatului român, de 57 de ani, situat pe aceeași stradă, unde a avut loc contro
Anchetatorii au găsit 3 pistoale învelite în pânză roz, albastră și verde: 2 revolvere Smith & Wesson cu 17 gloanțe, precum și un pistol Glock calibru 9x21 cu 20 de cartușe de același calibru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News