Până pe 31 decembrie 2021, certificatul verde trebuie prezentat pe anumite mijloace de transport publice și private. În special, va fi obligatoriu pe avioanele interne, nave și feriboturi pentru transportul între regiuni.
În plus, green pass-ul va fi cerut pe trenurile Intercity, Intercity Night și High Speed (trenurile regionale sunt, prin urmare, excluse), precum și pe autobuzele care leagă două sau mai multe regiuni.
Pe de altă parte, nu este obligatoriu pentru transportul public local, atât în regiunile din zona albă, cât și în zona galbenă. Aici este prevăzută doar purtarea obligatorie a măștii de protecție.
Angajații din școli - profesori, portarii, personal tehnic și administrativ - vor fi obligați, tot din 1 septembrie, să prezinte certificatul verde. Numai „persoanele fragile” vor avea dreptul la teste gratuite plătite de Ministerul Educației. Pentru toți ceilalți, în absența certificatului verde, după 5 zile de absență nejustificată, se va declanșa suspendarea contractului de muncă și a salariului, conform La Repubblica.
În prima fază, din 1 septembrie până pe 13 septembrie green pass-ul va fi verificat printr-o aplicație, iar după aceea este așteptată o procedură automatizată care să accelereze verificările.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News