Italia. Descoperire MACABRĂ în Milano. Trupul unui ROMÂN, găsit în stare de descompunere

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Trupul unui bărbat de 60 de ani a fost găsit joi după-amiază, pe via Senigallia din Milano, într-o stare avansată de descompunere. Autorităţile au descoperit ulterior că este vorba despre un cetățean român, potrivit fanpage.it.

Acesta a fost găsit în interiorul unei clădiri abandonate din via Senigallia, lângă hotelul Leonardo da Vinci.

Un echipaj 118 a sosit la faţa locului, iar autorităţile au început ancheta pentru a stabili identitatea şi cauzele morţii.

Conform primelor informaţii, bărbatul ar fi un cetățean român în vârstă de 60 de ani.

Clădirea în care a fost găsit era de mult timp abandonată şi este adesea un refugiu pentru persoanele fără adăpost, nefiind exclus ca românul să fi fost un om al străzii.

Din cele comunicate de compania regională de urgență din Lombardia, cadavrul se afla într-o stare avansată de descompunere, motiv pentru care se crede că moartea a avut loc în urmă cu câteva zile.

Cu toate acestea, testele medicale și o autopsie vor defini cauzele şi momentul decesului.

Pentru autorităţile nu exclud nicio ipoteză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel