Cei doi bărbați de naționalitate bulgară au fost opriți în după-amiaza zilei de 20 septembrie de către personalul Poliției de Frontieră din Gorizia, Italia, asistat de personal al Guardia di Finanza, în apropiere de fostul punct de trecere a frontierei Sant'Andrea (Gorizia).
Bărbații transportau ilegal imigranți fără documente
Aceștia se aflau la bordul unei dube, cu numere de înmatriculare poloneze, în care se aflau șapte cetățeni irakieni - dintre care trei cu vârsta sub 18 ani - fără documente.
După arestarea persoanelor care intenționau să treacă granița ilegal, cei doi șoferi au fost eliberați și au fost supuși măsurii de expulzare de pe teritoriul Friuli Venezia Giulia pentru o perioadă de cinci ani. Mașina și telefoanele mobile aflate în posesia lor au fost supuse sechestrului penal.
Toți migranții ilegali și-au exprimat dorința de a solicita protecție internațională, conform presei italiene.
O româncă a fost arestată pentru migrație ilegală
Cu câteva zile mai devreme, în cadrul unui serviciu similar de combatere a fluxurilor de migrație ilegală, Poliția de Frontieră a arestat un cetățean român la ieșirea de pe autostradă de la Villesse.
Femeia se afla sub incidența unui ordin de detenție, emis în septembrie 2020 de către Parchetul Tribunalului din Verona, întrucât ispășea o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare pentru infracțiuni legate de prostituție infantilă.
Vezi și
Român ajuns în închisoare pentru că nu-și respectă arestul la domiciliu
Carabinierii stației din Pontasserchio, Italia, au executat o ordonanță de agravare a măsurii preventive a arestului la domiciliu împotriva unui cetățean român în vârstă de 42 de ani. Concret, în urmă cu aproximativ o săptămână, bărbatul părăsise locuința în care executa măsura arestului la domiciliu. Când l-au verificat militarii a fost reclamat pentru evaziune.
Ca urmare a plângerii, judecătorul a emis o ordonanță de agravare a măsurii preventive a arestului la domiciliu, care a fost înlocuită cu arestul preventiv în penitenciar și, prin urmare, bărbatul a fost dus la "Don Bosco", unde va trebui să execute restul de pedeapsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News