Doi șoferi care transportau carne din România cu două dube au primit în noaptea de marți spre miercuri, 15 aprilie 2020, amenzi în valoare totală de 11.000 de euro după ce au fost opriți de o patrulă a poliției din localitatea Palmanova, provincia Udine.
Potrivit publicației Udine Today, agenții i-au oprit în trafic pe cei doi șoferi pentru un control de rutină, în zona de serviciu Gonars de pe autostrada A4.
Transport de carne crudă, fără sistem frigorific
Din documentele prezentate, reieșea că cei doi efectuau un transport de carne crudă. La o verificare mai atentă, oamenii legii au descoperit că autoturismele lor nu erau dotate cu sistem frigorific, așa cum prevede legea pentru transportul de astfel de alimente. Mai mult, oamenii legii au găsit carnea depozitată în cutii de carton și saci de gunoi, fără să respecte nicio normă cu privire la transportul alimentelor de acest gen.
O echipă de medici veterinari de la Compania Sanitară Universitară (ASU) din Friuli au verificat ulterior carnea și au stabilit că aceasta prezintă un pericol pentru sănătatea consumatorilor, având în vedere că nu avea nici un fel de ștampilă pentru a verifica proveniența.
Cei doi șoferi români au fost amendați pentru utilizarea unui vehicul care nu este adaptat pentru transportul alimentelor, precum și pentru faptul că nu sunt autorizați să efectueze aceste tipuri de transport și fără niciun document care să ateste origine cărnii.
Suma totală a amenzilor aplicate celor doi șoferi este de 11.000 de euro, aceștia fiind nevoiți să plătească încă 400 de euro pentru distrugerea produselor din carne.
foto: udinetoday.it
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News