Condiţia este să respecte normele sanitare în vigoare; pot servi masa în restaurant sau îşi pot lua acasa, daca doresc. Inițiativa lor a fost descoperită de un jurnalist italian, care a publicat o postare pe Facebook. Postarea a devenit virală, fiind distribuită de sute și mii de ori, începând de la mari publicații, scrie stranieriinitalia.it.
“Italienii au venit, surprinşi. Multi oameni ne-au felicitat. Noi am făcut acest lucru cu toata inima, Slava lui Dumnezeu pentru toate. Noi, românii facem pomană, dăruim ca orice bun creştin. Cei care ne întreabă ce ar putea face pentru noi, le mulţumim dar nu avem nevoie de nimic, facem cu ajutorul lui Dumnezeu ce putem. Le răspundem, de asemenea, că pot ajuta şi ei la fel: gătiti şi pentru un vecin bătrân sau bolnav, pentru un om pe care îl ştiţi în nevoie, acolo unde locuiţi. Parintele ortodox Ioan Florea de la Tivoli ne-a binecuvântat şi ne-a intrebat ce o sa ne facem daca vin prea mulţi oameni la pranz. Este greu, dar ajutorul se vede în timpurile dificile. Fă un bine, fără zarvă, şi uită-l. De la Sfântul Nectarie luam curaj în vremurile acestea, de la Dumnezeu răsplata”, au povestit cei doi români.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News