Italia. Doi români, prinși cu 6 iepuri furați în mașină

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
iepuri_furati_italia
iepuri_furati_italia

Doi cetățeni români din Italia, dintre care unul cu antecedente penale, au fost arestați zilele trecute de carabinierii din Corigliano-Rossano, provincia Cosenza, după ce au fost surprinși cu 6 iepuri în mașină a căror proveniență nu au reușit să o demonstreze. În plus, bărbatul care se afla la volan nu avea permis de conducere.

Mașina în care se aflau cei doi români a fost oprită în timpul unui control de rutină, iar carabinierii au constatat imediat că șoferul nu avea și nu a avut niciodată un permis de conducere. Pe lângă această constatare, militarii au observat pe bancheta din spate o cușcă în care se aflau 6 exemplare frumoase de iepuri și i-au interogat pe cei doi români în legătură cu proveniența acestora.

Din moment ce niciunul dintre ei nu a reușit să demonstreze legitimitatea posesiei acestor animăluțe, carabinierii au fost nevoiți să-i pună pe amândoi sub arest provizoriu pentru ulterioare investigații, scrie publicația Eco dello Jonio.

Nu a trecut mult timp însă și o antreprenoare agricolă din localitate a denunțat furtul celor 6 iepuri, iar aceștia au fost restituiți proprietarei. Cei doi bărbați români, în schimb, au fost denunțați în stare de libertate pentru furt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel