Italia: Dorel a avut încredere în prietenul său, dar a MURIT azvârlit pe câmp. Avea doar 23 de ani

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Dorel a murit la doar 23 de ani, într-un tragic accident petrecut în Italia. La volanul mașinii se afla chiar prietenul său, care din cauza alcoolului nu a reușit să îi ducă teferi acasă pe cilalți doi amici care  se aflau în mașină cu el.

Dorel și încă doi prieteni de-ai săi, tot români,  se întorceau spre casă de la petrecere. Numai că tânărul de 23 de ani nu a mai ajuns acasă, pierzându-și viața într-un teribil accident pe o şosea regională între San Damiao şi Palucco. Ceilalți doi tineri români au ajuns la spital cu râni minore.

Dorel se afla pe bancheta din spate în mașina condusă de prietenul său de 21 de ani, când a fost azvârlit din autoturismul care a derapat. Protrivit polițiștilor italieni, șoferul era într-o avansată stare de ebrietate, deși mai avea în mașina sa alte două vieți. Conducătorul mașinii și pasagerul din dreapta, un alt român de 20 de ani, au scăpat teferi, primul ajungând în arestul poliției după eveniment.

Dorel  Breabăn n-a avut nicio şansă să supravieţuiască, sfârșind la doar 23 de ani. Mașina a ieşit de pe şosea într-o curbă, lovind mai mulţi stâlpi de electricitate şi răsturnându-se de mai multe ori. Din cauza vitezei, autoturismul s-a rostogolit aproape 30 de metri de la șosea.

(w670)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel