Veste extraordinară din Italia. Elena, tânăra româncă dispărută în orașul Grosseto în urmă cu aproape două luni a fost găsită și este teafără, anunță presa locală.
Vestea bună a fost confirmată și de mama fetei, care a precizat că a fost găsită într-o clădire din același oraș unde locuiește toată familia, dar și de avocatul familiei, Alessandro Risaliti.
"Da, am găsit-o. Este bine. Era aici, la Grosseto”, sunt singurele cuvinte declarate presei de către Mihaela, mama adolescentei de 17 ani.
Unde a fost găsită Elena
Potrivit primele informații obținute de televiziunea locală Tv9 Telemaremma, polițiștii, coordonați de procurorul Salvatore Ferraro, au descins în seara zilei de luni, 5 octombrie 2020, într-o locuință situată în apropierea centrului istoric al orașului. Tânăra nu era singură în acea locuință, ci cu un grup de persoane, iar polițiștii au "eliberat-o" și au condus-o apoi la spitalul Misericordia din Grosseto unde a petrecut noaptea împreună cu mama sa.
Până în acest moment nu au fost făcute publice mai multe detaliile despre condițiile în care a fost găsită sau dacă Elena a fost ținută acolo împotriva voinței ei. Persoanele care se aflau la momentul acțiunii în locuința respectivă vor fi audiate de autorități.
Elena Miruna Nemțeanu a dispărut din locuința ei situată pe via Lombardia din Grosseto (Toscana) pe 07 august, în jurul orei 20:30. Se pare că după o ceartă cu familia ei, fata a ieșit din casă și nu a luat telefonul mobil cu ea.
Familia adolescentei au apelat atât la presa locală, cât și la emisiunea TV „Chi l’ha visto?” pentru a o găsi pe tânăra de 17 ani.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News