O româncă din Italia povestește calvarul coronavirusului: "Îmi doream doar să RESPIR!"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Elena, o româncă în vârstă de 47 de ani stabilită în Italia, povestește calvarul prin care a trecut pe patul de spital în lupta cu noul coronavirus.

"Unica dorință era să pot să respir!", spune Elena, românca rezidentă în localitatea Val di Susa din 2002. Ea vorbește încă cu dificultate, între reprize de tuse. Povestea ei a fost publicată de portalul torinoggi.it.

Totul a început pe 28 februarie. Pe 13 martie a fost spitalizată, iar pe 22 martie a fost externată.

"Încă nu mi-am revenit complet, sunt acasă, mă odihnesc" 

Femeia a fost internată pentru coronavirus în perioada 13 - 22 martie la spitalul Carle din Cuneo, unde a fost supusă oxigenoterapiei timp de nouă zile. Este printre primii pacienți eliberați din departamentul destinat bolnavilor de COVID-19.

Totul a început pe 28 februarie, când Elena s-a trezit cu o tuse continuă și uscată. A doua zi, nu s-a mai putut ridica din pat, având dureri toracice severe și dificultăți de respirație. După câteva zile începe, și-a dat seama că e vorba despre noul coronavirus.

Pe 3 martie l-a sunat pe doctor, căruia îi spune că are simptome atribuite acestei infecții. Medicul a programat-o după terminarea tuturor celorlalte vizite. La consult, plămânii pareau bine. I s-a prescris un antibiotic și i s-a spus că e vorba despre un început de pneumonie.

Joi, 5 martie, starea ei se agravează. A mers la camera de urgență a spitalului Rivoli. Aici a fost testată imediat, iar rezultatul a fost pozitiv. Nu are febră, așa că medicii au trimis-o acasă. "Eu nu am avut niciodată febră în viața mea. Le-am explicat, dar tot au decis să nu mă interneze."

Ajunsă acasă, starea ei continuă să se agraveze: tuse și dificultăți de respirație. Nu poate mânca, nu mai are miros.

Trec mai multe zile și pe 13 martie Elena este dusă înapoi la spital. Plămânii ei funcționau la un sfert din capacitate, iar medicii au luat decizia de a o transfera la spitalul Carle, din Cuneo, unde în sfârșit a fost pusă pe ventilator.

"În momentul în care am început să am oxigen m-am simțit bine"


Pe 22 martie, Elena a fost testată din nou. "Eram încă pozitivă, dar eram mult mai bine și am cerut să merg acasă. Era nevoie de paturi și am înțeles că trebuie să dau o șansă altcuiva mai bolnav decât mine. Acum sunt în repaus absolut, sunt încă foarte slăbită, dar este mult mai bine și știu că am luat decizia corectă. Acum aștept să treacă 15 zile și o să fac din nou testul."

Elena mulțumește personalului medical: "În spitalul din Cuneo, medicii, asistentele medicale, toți sunt adevărați îngeri. Mulțumesc foarte mult tuturor!", a scris românca pe Facebook.

"Rămâneți acasă! Eu am avut noroc"


Elena spune că experiența a marcat-o, dar a fost totuși o lecție de viață.

"Am avut noroc pentru că am fost printre primii care s-au infectat și am avut un pat în spital și toate tratamentele de care aveam nevoie. Nu este la fel acum, deci rămâneți acasă."

Românca este acum acasă. Ea este încă pozitivă, la fel ca și partenerul ei, care e asimptomatic. Elena se recuperează încet, și, cel mai important, a început din nou să respire singură. Pentru că, zile întregi, aceasta a fost singura ei dorință.

(w670)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel