Italia: Explozie pe autostradă. Un român, printre cei 55 de răniți

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Un român se numără printre cei 55 de răniți, în urma exploziei care a avut loc pe o autostradă din Bologna. 

Iată răspunsul obținut de Redacția Știdiaspora din partea MAE: 

Consulatul General al României la Bologna a întreprins demersuri, în regim de urgență, pentru a verifica dacă printre victime se înregistrează și cetățeni români. În acest scop, imediat după semnalarea accidentului, o echipă a oficiului consular s-a deplasat la fața locului.

Potrivit informațiilor preliminare furnizate de către autoritățile italiene și confirmate ulterior de către personalul consular, șoferul unui TIR staționat în coloana de autovehicule lovită de autocisternă este cetățean român rezident în Italia.

Acesta a reușit să se salveze, părăsind rapid cabina autocamionului pe care îl conducea, astfel încât nu a suferit decât leziuni superficiale. După primirea îngrijirilor medicale necesare, cetățeanul român a fost externat din spitalul unde fusese transportat, rămânând în contact cu reprezentanții oficiului consular.

Până la momentul actual, autoritățile italiene nu au notificat consulatului alte cazuri de cetățeni români afectați de explozia provocată în urma accidentului, iar la nivelul oficiului consular nu s-au înregistrat solicitări de asistență consulară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel