Italia. Fostul premier Matteo Renzi a primit un plic cu două gloanţe. Ce reacție a avut politicianul

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul şef de Guvern italian Matteo Renzi a primit miercuri un plic care conţinea două gloanţe, o intimidare denunţată de întreaga clasă politică, scrie AFP.

Plicul a fost depus direct la Roma, la sediul Senatului, din care Renzi face parte, potrivit agenţiei AGI care citează surse parlamentare şi pare că nu conţinea niciun mesaj scris. Toate partidele, La Liga (extrema dreaptă), Mişcarea 5 Stele (M5S), Forza Italia (dreapta) şi Partidul Democrat (centru-stânga) şi-au exprimat solidaritatea cu fostul premier (2014-2016). 

În faţa acestor reacţii, Renzi a publicat la începutul serii un mesaj pe Facebook: "Vă mulţumesc tuturor. Mergem înainte împreună în libertate şi cu curaj". "Nu ne vom lăsa intimidaţi", a reacţionat Teresa Bellanova, vice-ministru şi membru în partidul său Italia Viva, pe Facebook. Renzi, care a provocat o criză politică în ianuarie determinând destrămarea coaliţiei de guvernare în epoca lui Giuseppe Conte, constrâns să demisioneze, este mai puţin popular în prezent în Italia.

Potrivit unui sondaj, realizat de Ipsos la sfârşitul lui februarie, de principalul cotidian italian Il Corriere della Sera, într-un top al popularităţii cu 12 personalităţi politice, pe primul loc se află ministrul Sănătăţii Roberto Speranza cu 40% credibilitate iar pe ultimul este Matteo Renzi cu doar 12%.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel