Italia. Guvernul anunţă referendum cu privire la reducerea numărului de parlamentari

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Italia va organiza la data de 29 martie un referendum cu privire la o reformă constituţională ce prevede reducerea numărului de parlamentari, a anunţat guvernul de la Roma, transmite dpa.

Data referendumului a fost decisă luni, în cursul unei şedinţe de guvern, menţionează comunicatul.

Proiectul prevede reducerea numărului de locuri în Camera Deputaţilor de la 630 la 400, iar în Senat de la 315 la 200.

Reforma este promovată de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), care o consideră o parte a luptei sale de a pune capăt privilegiilor de care beneficiază elita politică adesea coruptă.

Cealaltă formaţiune aflată la guvernare, Partidul Democrat (PD, centru-stânga), a fost de acord să sprijine reforma, modificându-şi cu 180 de grade poziţia după ce a încheiat acordul de coaliţie cu M5S în august.

Criticii proiectului îl consideră însă o concesie populistă faţă de sentimentul anti-elite al publicului şi care nu va aduce decât economii relativ reduse şi nu va reuşi să rezolve blocajele din procedurile parlamentare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel