Venitul de Cetățenie din Italia va fi acordat doar pentru cei care nu pot munci. Guvernul Meloni intenționează să revizuiască măsura anti-sărăcie în vigoare din aprilie 2019 prin limitarea numărului de beneficiari.
În timpul discursului său în Parlament pentru votul de încredere, Meloni a reiterat ceea ce a susținut în campania electorală, spunând că această măsură, așa cum a fost concepută, "reprezintă o înfrângere pentru cei care au fost capabili să facă partea lor pentru Italia".
Potrivit publicației Corriere della Sera, premierul a precizat că dorește "să mențină și, acolo unde este posibil, să crească sprijinul economic necesar pentru cei care sunt într-adevăr fragili și nu sunt în măsură să muncească”, dar "pentru ceilalți", a adăugat ea, "soluția nu poate fi venitul de cetățenie, ci munca".
Salvini vrea suspendarea veniturilor timp de 6 luni
Vicepremierul Matteo Salvini propune suspendarea Venitului de Cetățenie pentru o perioadă de șase luni "pentru acei 900.000 de beneficiari de venit care sunt în stare să muncească și care îl primesc deja de optsprezece luni” și utilizarea resurselor economisite, aproximativ un miliard, pentru a prelungi cota 102 în 2023.
"Pentru a realiza proiectul în 2023, conform calculelor Inps, avem nevoie cel puțin un miliard. Îl vom recupera prin suspendarea venitului de cetățenie timp de șase luni pentru acei 900.000 de beneficiari de venit care sunt în stare de muncă și care îl primesc deja de optsprezece luni”, îi explică el lui Bruno Vespa în noua sa carte „Marea furtună”.
Câte persoane sunt apte de muncă
Câți beneficiari ai venitului de cetățenie sunt cu adevărat apți de muncă și, prin urmare, riscă să piardă subvenția, conform intențiilor noului guvern? Acest lucru a fost clarificat într-o notă emisă de ANPAL la începutul lunii octombrie.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Politici Active de Ocupare, există 919.916 beneficiari de venit de cetățenie care au fost direcționați către serviciile de ocupare a forței de muncă. Din această cifră, care este cea citată de Salvini, trebuie însă eliminate 173.000 (18,8%) care sunt deja angajați și 86.000 (9,4%) scutiți, excluși sau trimiși la serviciile sociale. Rămân deci cei 660 de mii (71,8%) obligați să semneze contractul de angajare, care sunt, cel mai probabil, cei asupra cărora se va răsfrânge înăsprirea noului executiv.
"Din cei 660 de mii de beneficiari supuși pactului pentru muncă (deci neangajați, neexceptați și nedirecționați către serviciile sociale), aproape trei sferturi – 72,8%, corespunzător la 480 de mii de persoane – nu au avut un contract de muncă subordonat sau para-subordonat în ultimii trei ani”, subliniază ANPAL.
"Sunt persoane care, în ansamblu, manifestă o anumită fragilitate în ceea ce privește bagajul cu care abordează căile de însoțire la locul de muncă și care, în 70,8% din cazuri, au obținut cel mult o calificare de nivel secundar inferior”, se mai arată în document.
---------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News