Jaf la MILANO: Doi morţi, între care şi un român

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Două persoane au murit, între care un român, iar alte trei au fost rănite într-o serie de jafuri comise în cursul nopţii de joi spre vineri pe străzile oraşului italian Milano.

Românul avea vârsta de 43 de ani şi a fost atacat în faţa unui bar în zona Loreto. El a murit vineri la spital din cauza rănilor. Totuşi, bărbatul a reuşit să le spună poliţiştilor că 'un alt străin' l-a lovit în faţă.

Românul, care avea antecedente penale, a murit din cauza unei hemoragii craniene.

Un bărbat din Bangladesh, în vârstă de 23 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat lângă gara centrală din Milano în cursul aceleiaşi nopţi. Potrivit presei internaţionale, o britanică de 21 de ani, care studiază la Universitatea din Milano, a fost înjunghiată în timpul unui jaf comis lângă gara din oraş, însă rănile nu i-au pus viaţa în pericol.

Un străin neidentificat a fost rănit, fiind lovit cu o sticlă de persoane neidentificate, în timp ce un om al străzii italian în vârstă de 31 de ani a fost grav rănit în timpul unui jaf comis în stradă la Cinisello Balsamo, la periferia de nord a oraşului Milano.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel