Italia. Muncitor român, găsit mort în puțul liftului unui azil de bătrâni. Avea doar 36 de ani și lucra ca sudor

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un muncitor român a fost găsit mort în puțul liftului de la un azil de bătrâni. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de colegii săi.  

Un muncitor român în vârstă de 36 de ani a fost găsit mort în puțul liftului de la azilul de bătrâni Eremo di Arco din Trentino. Bărbatul era angajat la o firmă externă care asigura lucrări de întreținere, iar conform unei prime reconstituiri a faptelor, ieri efectua mai multe suduri.

Colegii au fost cei care au dat alarma, după ce seara, când trebuiau să plece acasă, era de găsit.

Muncitorii l-au căutat în interiorul clădirii până au făcut teribila descoperire: românul a fost găsit fără viață în puțul liftului. Colegii săi au chemat salvarea imediat, dar, din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. 

La fața locului au intervenit pompierii voluntari ai Arco, polițiștii Comisariatului Riva del Garda și inspectorii Uopsal, Unitatea Operațională Prevenire și Siguranță la Muncă. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dinamica exactă a accidentului mortal. Totodată, va fi verificată și respectarea normelor de siguranță.

Cauzele morții nu se cunosc încă, întrucât se așteaptă rezultatele investigațiilor medico-legale: bărbatul ar fi putut muri în urma unui șoc electric sau ucis de contragreutatea ascensorului.

 

Șofer român de TIR, mort în timp ce urca în cabina camionului

 

Cazul muncitorului găsit mort în puțul liftului vine la doar o zi după ce un alt român, șofer de TIR, a murit în timpul programului. 

Potrivit presei din Italia, șoferul român de camion s-a prăbușit în timp ce vorbea cu un coleg șofer de TIR. Transportatorul român care a murit ieri la Atessa avea 46 de ani. 

Șoferul de camion român se pare că a murit în urma unui infarct. Numele lui era Victor M., era locuitor în Castrocaro Terme și abia ajunsese cu mastodontul lui în acel loc. A coborât din vehicul și a început să vorbească cu un coleg de transport, când s-a îmbolnăvit brusc și s-a prăbușit pe asfalt.

„Era în jurul orei 13.20. Victor a parcat camionul, în Via Napoli, și a coborât din vehicul greu. A stat de vorbă cu un coleg. Apoi a încercat să se urce înapoi la bord, dar i s-a făcut rău. S-a prăbușit la pământ, pe drum. Ne-am apropiat de el și imediat am sunat la 911 care ne-a asigurat că, în curând, va sosi o ambulanță și un elicopter. Inima i-a fost foarte slabă. La ora 13.35 a fost făcut un nou apel, ca reamintire, la 118: același răspuns. Abia la 13.45, după vreo jumătate de oră de așteptare, a sosit o ambulanță, prea târziu. Era mov, cianotic. Și nu a reușit. Au fost inutile încercările de a-l resuscita, atât cu masaj cardiac, cât și cu defibrilatorul”, spun niște muncitori care treceau prin zonă, potrivit abruzzolive.tv.

Evenimentul a avut loc lângă parcarea fostului Blutec, în via Napoli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel