Italia. Muncitori moldoveni, exploatați: Lucrau la negru și plăteau pentru un loc de muncă

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

14 persoane care făceau parte dintr-un grup infracțional au fost arestate la Roma, în urma plângerii depuse de o tânără din Republica Moldova. Aceasta a reclamat că a fost hărțuită de angajatorul ei.

 

Potrivit Corriere della Sera, grupul infracțional era condus de un bărbat în vârstă de 74 de ani. În urma plângerii fetei, el a ajuns în arest la domiciliu, împreună cu alți doi complici.

Metoda de lucru era simplă. Ei promiteau locuri de muncă în Italia, pentru a-și atrage victimele în capcană. Astfel, ei aduceau persoane din Republica Moldova, înscriindu-le într-o asociație umanitară fictivă. Ulterior, victimele erau obligate să muncească la negru, fără a avea alte drepturi. Mai mult, din primele informații, se pare ca moldovenii plăteau atât pentru dosarul de înscriere în așa-zisa asociație, cât și pentru locul de muncă oferit de italieni.

Îngrijitoare sau menajere, muncitori în construcții sau lucrători în agricultură, acestea erau locurile de muncă pe care suspecții le promiteau cetățenilor moldoveni. 

Astfel, în urma unei plângeri, polițiștii din cartierul Eur Fermi, de la „Commissariato Esposizione”, au efectuat deja cinci măsuri asiguratorii, dintre care trei de arest la domiciliu, împotriva membrilor acestei organizații de infractori, într-o anchetă care se desfășoară deja de trei ani. Acuzațiile la adresa membrilor bandei sunt: asociere infracțională ce vizează facilitarea imigrației ilegale și intermedierea în exploatarea forței de muncă străine, în principal din Republica Moldova.

 

Victimele erau racolate online

 

În anul 2018, după plângerea unei tinere îngrijitoare care a declarat carabinierilor că angajatorul ei, un bătrân în vârstă de 71 de ani, a încercat să abuzeze de ea, a fost pusă în mișcare acțiunea anchetatorilor.  Din plângerea fetei, reieșea că angajatorul ei îi solicitase să întrețină relații sexuale cu el în schimbul unor cadouri. 

Astfel, polițiștii au depistat modul în care acționa banda. Ei activau pe un site de anunțuri, unde erau propuse oferte de locuri de muncă în Italia. Victima a fost contactată online de unul din suspecți, care i-a oferit, contra unui comision de 350 de euro, un loc de muncă în Italia ca îngrijitoare sau chelneriță. Ea a acceptat și a ajuns la Roma, fiind apoi însoțită de individ la locul de muncă.

Anchetatorii au descoperit ulterior că același sistem a fost folosit și pentru alți moldoveni. Ei erau înregistrați în asociația umanitară fantomă, astfel că ajungeau ca tocmai victimele să plătească 350 de euro fiecare.

Locurile de muncă nu vizau numai zona capitalei Italiei, ci și vecinătatea regiunii Lazio, în Sicilia, Campania, Calabria și Lombardia, scrie Corriere della Sera.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel