Italia. Muncitori ROMÂNI, EXPLOATAȚI. Erau SECHESTRAȚI într-un DEPOZIT în condiții INUMANE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

La numai două săptămâni de la cazul muncitorilor români ținuți la muncă în condiții de neimaginat în centrul Italiei, a mai apărut unul, de această dată lângă Torino. 30 de muncitori români, italieni și asiatici erau exploatați de doi cetățeni chinezi într-un atelier de confecții improvizat lângă Torino.

Garda de Finanțe italiană a descoperit că proprietarii dețineau două ateliere cu acte în regulă, dar mai aveau și un depozit ascuns la subsolul unei locuințe. Acolo, în timpul unui raid, forțele de ordine au descoperit condițiile dramatice în care erau ținuți cei 30 de muncitori, iar cazul a fost repede încadrat la exploatare, sau sclavie modernă.

Aceștia aveau paturile și o bucătărie improvizată chiar printre mașinile de cusut, fără servicii de igienă, spun anchetatorii. Muncitorii erau și supravegheați 24 de ore din 24 prin intermediul unor camere video, fiind practic sechestrați în interiorul depozitului.

Primeau numai 5 euro pe zi și erau nevoiți să lucreze 15 ore zilnic, inclusiv duminica: asta însemna că aveau un salariu de numai 30 de cenți pe oră, scrie Digi 24. În total, 150 de euro pe lună, totul la negru.

Muncitorii ținuți în depozit confecționau produse din piele destinate unor importante mărci automobilistice și, în mod normal, un muncitor specializat care face o astfel de muncă este plătit între 2.500 și 3.000 de euro lunar.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel