Ambasada României în Italia a publicat o listă simplificată a prevederilor, începând cu 18 mai:
1. Deplasările în cadrul aceleiași regiuni se pot face în mod liber, fără declarația pe proprie răspundere.
2. Declarația pe proprie răspundere este în continuare necesară pentru deplasările în afara regiunii. Până la 3 iunie 2020, deplasările în afara regiunii sau în străinătate se pot face doar pentru motive legate de muncă, de sănătate sau de absolută urgență.
3. Este în orice caz posibilă întoarcerea la propriul domiciliu, locuință sau rezidență.
4. Este în continuare interzisă orice formă de adunare între persoane.
5. Este obligatorie, pe întreg teritoriul național, protejarea căilor respiratorii în spațiile publice închise, inclusiv în mijloacele de transport și în cazurile în care nu se poate menține distanța de siguranță între persoane. Măsura nu se aplică copiilor cu vârste sub 6 ani. Se recomandă utilizarea măștii și în spațiile în aer liber aglomerate.
6. Este absolut interzisă părăsirea locuinței pentru persoanele care sunt supuse măsurii de carantină.
7. Activitățile comerciale (baruri și restaurante cu servirea pe loc, magazinele, unitățile balneare, centrele estetice și frizeriile) își pot relua activitatea, cu respectarea strictă a protocoalelor de siguranță specifice.
8. Oficierea slujbelor religioase se poate face în prezența credincioșilor, în conformitate cu protocoalele de siguranță încheiate.
9. Respectarea măsurilor de siguranță specifice și, în general, păstrarea distanței de siguranță între persoane de cel puțin 1 metru este esențială în această perioadă.
Regiunile pot introduce măsuri mai restrictive sau mai permisive, în funcție de evoluția datelor epidemiologice.
✅ Începând cu 3 iunie 2020, vor fi permise deplasările libere între regiuni și din și spre străinătate, în lipsa unor noi prevederi adoptate în baza riscurilor sanitare prezente.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News