Potrivit CNN, majoritatea cazurilor sunt concentrate în regiunile nordice din Lombardia (89 de cazuri), Veneto, Emilia Romagna și Piemonte.
Oficialii din sănătate sunt așteptați să organizeze duminică o conferință de presă pentru a actualiza datele.
Citește și Italia. O asistentă româncă, în contact cu o persoană purtătoare de coronavirus: „Nu eram pregătiţi"
Agenția italiană Ansa scrie că Attilio Fontana, președintele regiunii Lombardia, a afirmat că „din păcate", numărul celor infectați depășește cu siguranță 100.
Potrivit acestuia, numărul celor care vor trebui să stea în carantină pentru a evita răspândirea coronavirusului „va fi foarte semnificativ".
Autoritățile italiene nu au anunțat români care să aibă noul coronavirus
Potrivit lui Fontana, se caută soluții pentru bolnavi pe lângă unitățile din Milano și Piacenza, precum „spitale dezactivate sau unități hoteliere disponibile".
În regiunile italiene afectate comunitatea de cetățeni români e numeroasă, astfel că MAE a anunțat că la nivelul Ambasadei României la Roma a fost constituit un task force.
De asemenea, Ministerul Sănătății din România a anunțat că românii care se întorc în țară din Veneto și Lombardia vor sta în carantină 14 zile.
Până acum, autoritățile italiene nu au anunțat români care să aibă noul coronavirus, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News