Italia, o destinație turistică tot mai scumpă. Taxa de ședere a crescut enorm: 40 de euro pe zi în plus, pe lângă costul camerei

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Italia majorează taxa de ședere (Foto ilustrativ)
Italia majorează taxa de ședere (Foto ilustrativ)

Italia devine o destinație turistică tot mai scumpă, în contextul în care, începând cu 1 octombrie, taxa de ședere se majorează. Astfel, potrivit calculelor efectuate de Ovidiu Burdușa, o familie cu doi copii va plăti chiar și 40 de euro în plus, pe noapte, pe lângă costul camerei de hotel. Taxa de ședere se plătește obligatoriu în toate structurile de cazare din Italia.

Ovidiu Burdușa, fostul șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și primul român din Diaspora ales într-un Consiliu Județean din România, spune că Italia devine o destinație turistică tot mai scumpă, majorarea taxei de ședere fiind un motiv pentru care unii turiști s-ar putea să aleagă alte destinații din Europa. El oferă și cifre exacte și dă exemplul Romei, acolo unde o familie care stă 5 nopți, la un hotel de 5 stele, va plăti 200 de euro în plus, pe lângă costul camerei.  

"Italia devine o destinație turistică tot mai scumpă.

De la 1 octombrie taxa de ședere - care se plătește obligatoriu în toate structurile de cazare din Peninsulă - se majorează!!!! ... Și nu cu puțin.

La un hotel de 5 stele la Roma un oaspete va plăti, începând de duminică, 10 euro pe noapte pentru această taxă.

Dacă este vorba de o familie cu doi copii, aceștia vor fi nevoiți să plătească 40 de euro pe zi.... la 5 zile de vacanță - înseamnă pe loc 200 de euro numai aceasta taxă de ședere. În plus pe lângă costul camerei.

Prețurile vor fi totuși mai mici in cazul caselor de vacanță, a pensiunilor, a unităților de cazare până la 3 camere, unde taxa zilnică este de 6 euro.

În schimb în cazul Boutique-Hotelurilor de primă categorie, taxa crește de la 3,50 euro la 7 euro pe zi.

Majorările se vor aplica și structurilor de cazare care fac parte din circuitul religios și care sunt gestionate de Vatican, tariful fiind de 6 euro pe noapte", scrie Ovidiu Burdușa pe Facebook.

Roma, orașul cu cea mai mare taxă turistică din Italia

 

Fostul șef al DRP spune și cum s-a ajuns la această situație.

"Cum s-a ajuns la această situație?

La jumătatea lunii iulie, Primăria Romei prin Hotărârea nr. 255 a decis majorarea taxei de ședere pentru turiștii care dorm în unitățile de cazare de pe raza capitalei. Astfel ratele contribuției de cazare la hoteluri a crescut de la 25 la 66%, iar la unitățile de cazare extra-hoteliere, cum ar Boutique hotelurile, cu 100%.

Odată cu această creștere Roma redevine orașul cu cea mai mare cotă a taxei turistice din Italia.

Care sunt riscurile?

Dacă Roma devine atât de scumpă, turiștii se vor caza în orașele din împrejurimi. Dacă și acestea vor avea prețuri ridicate la cazare, atunci nu este exclus ca în loc de Italia, turiștii să se îndrepte spre alte țări ca Portugalia, Franța, Spania, unde nu există taxe așa mari.

Nu întâmplător organizația Federalberghi Roma își exprimă o opoziție fermă împotriva acestei majorări definită ca "o atitudine fără sens" ", mai scrie Burdușa în analiza sa.

Amintim că aproape 5,5 milioane de turiști au ajuns în Roma în perioada mai - iulie 2023, marcând o revenire a turismului în capitala Italiei, după anii pandemiei. Citește mai multe detalii AICI.

 

---------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel