Italia. O femeie a murit în brațele iubitului ei, la 2 luni după ce a fost mușcată de un păianjen

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O femeie de 46 de ani din Italia a murit în brațele iubitului ei, la două luni după ce a fost mușcată de un păianjen.

S-a întâmplat în Gabicce, o localitate din regiunea Marche, Italia.

Cristina Calzoni, în vârstă de 46 de ani, a fost mușcată în spate de un „păianjen vioară", în septembrie anul trecut. Presa italiană scrie că atunci mușcătura nu părea gravă. Însă, în weekend, femeia s-a prăbușit la pământ și a murit sub ochii partenerului ei, care a încercat în zadar să-i facă un masaj cardiac.

Ambulanța a găsit-o pe femeie moartă, iar lângă ea se aflau câteva flacoane de medicamente pe jumătate goale, în principal analgezice.

Moartea pare să fi fost naturală, însă ancheta va stabili dacă a fost cauzată de o supradoză de medicamente sau nu.

Iubitul femeii le-a povestit anchetatorilor că aceasta a fost mușcată pentru prima dată în septembrie, într-un loc unde Cristina Calzoni obișnuia să meargă să hrănească pisicile fără stăpân. La momentul respectiv, nu părea să fie nimic îngrijorător.

Apoi, Cristina s-a întors în noiembrie în același loc și a fost mușcată din nou de spate, în timp ce hrănea pisicile. A observat mușcătura repede, dar a crezut că un unguent sau un medicament ar fi fost de ajuns ca să-i treacă roșeața. Nu a fost așa. Durerile tot mai puternice de spate au obligat-o pe femeia de 46 de ani să se adreseze unui centru specializat din Bologna și să ia analgezice în doze mai mari, potrivit Mediafaax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel