Italia. O femeie moartă de 23 de ani, amendată pentru că nu s-a vaccinat

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O femeie care a murit în urmă cu 23 de ani a porimit o amendă de 100 de euro pentru că nu s-a vaccinat împotriva COVID, în Italia.

Femeia a murit în 1999, la vârsta de 28 de ani, într-un accident rutier, relatează Corriere della Sera.

Amenda pe numele femeii, Domenica Di Stefano, a ajuns la mama ei, profund marcatăp de acest gest.

Cumnatul femeii a declarat pentru Corriere: „sora soției mele a decedat în 1999 într-un accident, acum ar fi avut 51 de ani și din acest motiv a primit amenda pentru a treia doză de vaccin, în ciuda faptului că, din motive evidente, nu a făcut nici prima doză, nici pe cea de-a doua. A fost, de asemenea, un șoc psihologic, deoarece a redeschis o rană care nu se vindecase niciodată de la acea pierdere foarte gravă.

Cumnata mea a trăit în Napoli și a murit la 28 de ani, cu puțin timp înainte de a se căsători. Încercăm să ne dăm seama cum să răspundem la această amendă absurdă. Cu sistemele electronice de astăzi, care sunt complet interconectate, astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple”.

Familia va trebui acum să facă recurs, dovedind că femeia a murit.

Vaccinarea anti-COVID a fost obligatorie în Italia pentru accesul persoanelor de peste 50 de ani la locul de muncă. Din 1 aprilie, Guvernul a ridicat această obligativitate, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel