În după-amiaza zilei de 19 aprilie s-a efectuat un control obișnuit al teritoriului. O patrulă a Poliției Locale aflată în tranzit în zona Pieței Castello, Italia a observat o fată care alerga spre centru urmărită de un angajat al supermarketului, conform presei locale.
Angajatul a explicat poliției că fata furase, iar astfel, operatorii Poliției Locale au pornit în urmărirea tinerei. Pentru a scăpa de poliție, românca a fost nevoită să abandoneze geanta mare pe care o purta, apoi a dispărut pe străzile din centrul istoric.
Minora furase bunuri în valoare de 350 de euro
În sacoșa pe care a lăsat-o în urmă, tânăra furase cu puțin timp înainte din interiorul supermarketului, diverse tipuri de bunuri, printre care alimente și produse de igienă personală. Bunurile furate au fost recuperate de agenții de poliție, iar angajatul supermarketului a estimat că aveau o valoare de aproximativ 350 de euro. Acestea au fost restituite administratorului supermarketului.
Poliția nu a reușit să prindă atunci românca, însă prin intermediul sistemelor de supraveghere video din interiorul supermarketului și a celor exterioare municipale din zonă, a fost verificată dinamica furtului iar fata urmărită a putut fi identificată la față.
La o lună distanță poliția a reușit să identifice hoața
În cadrul anchetei ulterioare, în după-amiaza zilei de ieri, aceiași operatori care au intervenit în trecut au recunoscut minora la față. Aceasta se afla în apropierea ieșirii din supermarket. Fata a fost oprită și identificată. Aceasta este de naționalitate română și este minoră, având 17 ani. Românca a fost denunțată în stare de libertate la Procuratura din Torino pentru infracțiunea de furt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News