Italia. O româncă însărcinată s-a răsturnat cu mașina. Intervenție de GRAD 0 a medicilor

Liviu Ludovic |
Data publicării:

O româncă însărcinată a fost implicată într-un accident rutier grav, în localitatea italiană Casal Velino.

Accidentul a avut loc joi, 1 iulie, la Casal Velino, în provincia Salerno (regiunea Campania). În urma impactului, o femeie însărcinată în vârstă de 34 de ani, de naționalitate română, a rămas blocată între resturile mașinii.

După intervenția pompierilor ajunși la locul accidentului, femeia a fost transportată de urgență la spital.

Potrivit publicației OndaNews, românca rezidentă la Casal Velino se afla la volanul unui autoturism Fiat Stilo, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de bara de protecție de pe marginea șoselei.

Impactul a fost violent, autoturismul s-a răsturnat, iar femeia nu a mai reușit să iasă singură din mașină. 

Momentan, nu se cunosc încă motivele care au dus la producerea accidentului,

La locul accidentului s-au deplasat carabinierii, echipajul sanitar de la 118 și pompierii, care au extras victima și i-au acordat primul ajutor.

Românca a fost transportată la Spitalul „San Luca” din Vallo della Lucania, iar medicii au precizat că viața nu îi este pusă în pericol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel